CJ Dolj: După pompieri şi bibliotecari, muzeografii craioveni bat palma cu omologii bulgari din Vratsa

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat, joi, că Muzeul Olteniei, aflat în subordinea instituției, va încheia un acord de cooperare cu Muzeul Regional de Istorie din Vratsa (Bulgaria), parteneriatul vizând în principal domeniul cercetării arheologice.
„Am primit cu bucurie această propunere de la guvernatorul Districtului Vratsa, domnul Ventsislav Vasilev, care a vizitat pentru prima dată Craiova la începutul lunii trecute, în legătură cu proiectul Centrului Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii, în care suntem parteneri.
Acum s-a creat posibilitatea de a extinde această relație de bună colaborare, pe care o avem de mai multă vreme, într-un domeniu nou, prin acordul de cooperare care va fi încheiat între Muzeul Olteniei și Muzeul Regional de Istorie din subordinea Administrației Districtului Vratsa, cel mai mare din partea de nord-vest a Bulgariei.
Este un parteneriat pentru care Consiliul Județean Dolj își oferă toată susținerea, având convingerea că din el vor avea de câștigat ambele părți, fie că vorbim despre cercetătorii de la cele două muzee, fie despre vizitatorii lor. Odată cu parafarea acestui acord, vor putea fi făcute schimburi de experiență între arheologi și restauratori, specializări reciproce și, de ce nu, proiecte comune de promovare turistică.
Ambele muzee dețin în colecțiile lor piese foarte valoroase. La Craiova, avem craniul descoperit la Peștera Muierilor, care datează de acum 30.000 de ani, fiind al doilea ca vechime din Europa, dar și un koson din aur, monedă dacică extrem de rară, ori tezaurul de la Dudaşul Schelei, care reprezintă, în fapt, o parte din vistieria medievală a Ţării Româneşti. La Vratsa se află tezaurul tracic de la Rogozen şi o tăbliță cu ceea ce este considerată a fi cea mai veche scriere din lume.
Această colaborare vine cu atât mai firesc cu cât, în activitatea lor de cercetare, cele două muzee au deja un important punct comun. Vorbim despre istoria unor comunităţi umane care, în urmă cu câteva mii de ani, locuiau, în această regiune, pe ambele maluri ale Dunării, aşa cum o arată şi piese descoperite de arheologi în Dolj, asemănătoare cu cele descoperite de colegii lor, în Vratsa.
Referindu-mă la săpăturile arheologice, vreau să precizez faptul că, în acelaşi timp, partenerii noştri bulgari s-au adresat şi Universităţii din Craiova, cu propunerea ca studenţi de aici să participe, ca voluntari, la cercetările care se desfăşoară la un sit aflat lângă satul Borovan, la 30 de kilometri de oraşul Vratsa, începând chiar din această toamnă. Muzeul Olteniei se bucură de mai mulţi ani de sprijinul acestor tineri inimoşi, la şantierul arheologic de la Desa, şi sunt convins că mulţi vor vedea drept o şansă faptul că pot să-şi desăvârşească pregătirea la un sit din Bulgaria“, a declarat preşedintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, a subliniat că atragerea voluntarilor în proiectele de cercetare arheologică poate reprezenta un punct important al acordului de cooperare care va fi încheiat cu instituţia muzeală din Bulgaria.
„Muzeul Olteniei, din Craiova, şi Muzeul Regional de Istorie din Vratsa au demarat procedurile de întocmire a acestui parteneriat. Colegii noştri din Bulgaria desfăşoară de mai mulţi ani activităţi de voluntariat cu studenţi străini pe şantierul arheologic din punctul «Ezeroto», situat lângă satul Borovan. Ca parteneri, vom putea pune la punct, în comun, o platformă ştiinţifică pe care să o lansăm pe site-urile internaţionale specializate în atragerea de studenţi voluntari pe şantierele arheologice, voluntari care să participe atât la cercetările din Districtul Vratsa, cât şi la cele din judeţul Dolj.
Vreau să precizez că multe dintre piesele descoperite la «Ezeroto» se regăsesc şi în situri arheologice importante din judeţul Dolj, spre exemplu la Cârcea, unde s-a demonstrat că s-a aflat cel mai vechi sat neolitic din România. În general, numeroase piese încadrate de cele două muzee la categoria «Tezaur», artefacte valoroase din perioada tracică, descoperite atât la sud, cât şi la nord de Dunăre, sunt asemănătoare. Această bază comună a cercetărilor noastre reprezintă un argument în plus pentru încheierea acestui parteneriat“, a precizat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.
Consiliul Judeţean Dolj şi Administraţia Districtului Vratsa au dezvoltat o bună relaţie de colaborare în realizarea unor investiţii de interes comun. În prezent, cele două instituţii au în derulare, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“ şi Biblioteca Regională „Hristo Botev“, proiectul privind Centrul Transfrontalier de Informaţii şi Comunicaţii Dolj-Vratsa, finanţat prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră (POCT) România-Bulgaria 2007-2013, cu o valoare totală eligibilă de 3,3 milioane de euro.
În curs de implementare se află şi proiectul „Centru de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în zona transfrontalieră“, contractat tot prin POCT România-Bulgaria, în cazul căruia valoarea totală eligibilă se ridică la 5,6 milioane de euro.

BIROUL DE PRESĂ