CJ Dolj cumpără aparatură pentru spitalul judeţean

 

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, anunță inițierea demersurilor pentru achiziționarea de aparatură medicală de specialitate destinată Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în acest sens fiind deja publicat anunțul de licitație atât în sistemul electronic al achizițiilor publice (SEAP), cât și în Jurnalul Uniunii Europene.
Achiziția echipamentelor medicale, estimată la aproximativ 1,5 milioane lei cu tot cu TVA, se va face din fondurile proprii ale Consiliului Județean Dolj, după cum precizează președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
„Consiliul Județean Dolj a demarat acțiunea achiziționării de aparatură medicală pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în aceste zile fiind publicat în sistemul electronic al achizițiilor publice și în Jurnalul Uniunii Europene anunțul nostru. Este vorba de achiziția a 13 echipamente medicale pentru care am alocat 1,5 milioane lei.
Banii destinați achiziției provin din fondurile proprii ale Consiliului Județean Dolj, care face un efort financiar deosebit. În același sens consider că și Ministerul Sănătății ar trebui să se aplece mai mult asupra acestui spital și să se ralieze demersurilor și eforturilor noastre, pentru că nu putem susține singuri reabilitarea și dotarea celei mai mari unități spitalicești din regiunea Oltenia.
Demersul Consiliului Județean Dolj de a cumpăra și echipa spitalul cu aparatura medicală necesară desfășurării în condiții mai bune a actului medical se înscrie în inițiativa noastră de a investi în domeniul sanitar, și cu precădere în Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cea mai mare unitate spitalicească din țară, care are o adresabilitate regională”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

 

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cristinel Iovan a afirmat: „Este aparatură medicală necesară pentru ca medicii să-și desfășoare activitatea în condiții mai bune și, în acest fel, pacienții să beneficieze de un act medical apropiat de cerințele comunitare. Cele 13 echipamente medicale sunt licitate în loturi distincte și nu toate la pachet, fiecare dintre aceste loturi având un preț estimat de achiziție. Trebuie subliniat că pe parcursul acestui demers de cumpărarea a aparaturii medicale și de elaborare a documentației pentru licitație ne-am consultat cu oameni de specialitate.
Toată această aparatură pe care noi dorim s-o achiziționăm pentru spital a fost solicitată în mod expres de către medicii cu care noi ne-am consultat în cadrul întâlnirilor pe care președintele Ion Prioteasa alături de mine le-am inițiat. Este prima achiziție de aparatură medicală pe care Consiliul Județean Dolj o face, urmând ca, într-o etapă ulterioară, mai precis peste câteva luni, să facem o nouă achiziție de echipamente pentru spitalul județean.
În acest fel dăm curs angajamentelor pe care Consiliul Județean Dolj, președintele Ion Prioteasa și conducerea executivă a instituției și le-au asumat încă de la începutul acestui mandat”, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Cristinel Iovan.
Consiliul Județean Dolj scoate la licitație achiziția de aparatură medicală pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, anunțul fiind publicat în SEAP, pe data de 27 februarie. Potrivit anunțului, Consiliului Județean Dolj organizează licitație deschisă pentru achiziționarea a 13 echipamente medicale: aparat de radiologie cu braț mobil C-arm, aspirator chirurgical, aspirator chirurgical portabil, masa ginecologică, microscop operator, sistem laparascopie HD Tv pentru Urologie, aparat Rx-Dentar, mașină de developat umedă, laser pol anterior glaucom și chirurgia cataractei, laser pol posterior retinopatie diabetic, trusa transplant cornee, lampa scialitică și electrocauter.
Ofertele pot fi depuse până în data de 11 aprilie 2013, ora 11.00, deschiderea acestora urmând a se face în aceiași zi, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.

BIROUL DE PRESĂ