CJ Dolj: Aparatură de anestezie în regim de urgenţă pentru Spitalul Judeţean

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunță inițierea în regim de urgență a procedurilor de achiziție a patru noi aparate de anestezie, necesare Spitalului Clinic Județeande Urgență (SCJU) Craiova pentru îmbunătățirea intervențiilor în cazurile de urgențe medicale. Decizia executivului CJ Dolj a fost luată ca urmare a unei întâlniri a conducerii administrației județene cu specialiștii unităţii sanitare.
„În urmă cu câteva zile, am avut o nouă rundă de discuții cu medicii și conducerea SCJU Craiova, care ne-au spus că ar avea mare nevoie de câteva aparate de anestezie. Sunt liste de aşteptare cu persoane care se programează la operații, pentru că cele existente acum la spital nu fac față. Sunt mutate între secții. Așa ceva nu se poate! Sunt persoane vârstnice, care nu pot fi trecute pe liste de așteptare.
Ca atare, am decis să demarăm în regim de urgență procedurile de achiziție a patru aparate de anestezie, dintre care două vor deservi sălile de chirurgie ortopedică, unul va ajunge la clinica de pediatrie, iar ultimul va funcţiona la chirurgie plastică, inclusiv compartimentul de arşi. Din câte cunosc, în Oltenia nicio altă unitate spitalicească nu are secţie sau compartiment pentru persoanele care au suferit arsuri.
Viața oamenilor contează și suntem pregătiți să reducem alocările financiare de pe alte obiective investiționale ale CJ Dolj sau chiar să le tăiem, dacă este nevoie, numai pentru a duce banii necesari spre spital. Dincolo de drumuri, de sistemele de canalizare sau alte investiții ale Consiliului Județean Dolj, sănătatea oamenilor este mai importantă decât orice alt obiectiv al CJ”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Totodată, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj, precizează că, în cel mai scurt timp, medicii de la SCJU Craiova vor beneficia de alte șapte echipamente medicale, după ce magistrații Curții de Apel Craiova au respins contestația formulată de o firmă participantă la licitație.
“În urma discuţiilor pe care le-am purtat la începutul acestui an cu cadrele medicale de specialitate de la clinicile SCJU Craiova, consiliul judeţean a decis achiziţionarea unor echipamente medicale performante, cu care să dotăm secţiile unităţii. Într-o primă etapă, am alocat peste un milion de lei pentru 13 aparate medicale, achiziţia acestora fiind scoasă la licitaţie, pe care am împărţit-o în tot atâtea loturi.
Ne-am fi dorit ca procedura de licitaţie, achiziţia propriu-zisă şi livrarea echipamentelor să se facă în termene rezonabile, pentru că, în definitiv, cei care câştigă de pe urma acestor dotări sunt pacienţii, care pot să se bucure de servicii medicale mult îmbunătăţite.
Trei dintre licitaţiile pe care le-am iniţiat au fost duse la bun sfârşit, iar aparatele medicale au fost deja livrate şi se poate lucra cu ele. Este vorba de un sistem laparoscopic la Clinica de Urologie, pe care deja l-am prezentat public, despre un aparat dentar şi de o maşină de developat.
În cazul a şapte echipamente medicale, ne-am lovit de o contestaţie în faza de atribuire a contractelor de furnizare a aparatelor medicale, contestaţie pe care am câştigat-o la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ulterior, am ajuns şi în instanţă, pentru că firma contestatară a înțeles să meargă mai departe în demersul său. Finalmente, Curtea de Apel Craiova a respins irevocabil plângerea formulată de firma care contestase respingerea ofertei cu care se prezentase la licitație. Suntem, așadar, cu un pas mai aproape de a livra spitalului alte șapte echipamente medicale.
Îmi pare rău că această contestație a întârziat câteva luni bune livrarea unor echipamente cu ajutorul cărora specialiștii Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova puteau oferi servicii medicale mult îmbunătățite. Cei care au avut de pierdut au fost pacienții”, a mai afirmat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, Cristinel Iovan, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, a precizat că pe lista aparatelor medicale cu care va fi dotat SCJU Craiova se regăsesc echipamente de mare precizie, cu ajutorul cărora este posibilă reducerea perioadei de recuperare a pacienţilor.
„Decizia Curții de Apel Craiova de a respinge ca nefondată plângerea firmei contestatare este, în fond, una firească. Se confirmă că, la fel ca în cazul oricărei alte licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Dolj, întreaga documentație a fost întocmită riguros şi corect, în conformitate cu principiile transparenţei şi tratamentului egal, că am respectat cu stricteţe prevederile legale şi am urmărit cheltuirea judicioasă a fondurilor publice.
De altfel, exact acesta este şi motivul pentru care, în cazul a trei dintre cele 13 loturi de aparatură medicală, noi am fost cei care au decis anularea procedurii, în momentul în care am constatat că puteau fi îmbunătăţite condiţiile impuse prin caietele de sarcini, în beneficiul consiliului judeţean, astfel încât să ne utilizăm resursele cât mai eficient.
Hotărârea instanţei este una de salutat, în condiţiile în care duce la deblocarea acestei componente a proiectului nostru de modernizare a SCJU Craiova, cea care urmăreşte dotarea spitalului cu aparatură performantă, de ultimă generaţie, atât de necesară specialiştilor de aici.
Şi, la acest capitol, vreau să amintesc două echipamente indispensabile pentru intervenţii de mare precizie. Primul este laserul de pol anterior pentru glaucom şi chirurgia cataractei, care elimină riscul de pierdere a vederii la pacienţii cu glaucom şi înlătură complicaţiile în cazul intervenţiilor pentru tratarea cataractei, asigurând recuperarea completă a bolnavului într-un timp scurt.
Celălalt este laserul de pol posterior pentru retinopatie diabetică, pe care specialiştii îl descriu drept cea mai eficientă metodă de prevenire a orbirii la pacienţii cu diabet zaharat. Achiziţionarea unui astfel de aparat pentru SCJU Craiova se impunea, având în vedere că numărul persoanelor care suferă de această afecţiune a crescut exponenţial în ultimii ani“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj Cristinel Iovan.

BIROUL DE PRESĂ