CJ Dolj a trimis 28 de tone de alimente în Moldova

m camion psd ajutoare CJ Dolj a trimis 28 de tone de alimente în Moldova poze

Reprezentanţii administraţiei judeţene şi primăriile din patru comune doljene au expediat duminică un convoi de ajutoare către sinistraţii din Moldova. 

“Duminică, 25 iulie 2010, au fost trimise ajutoare colectate din localităţile Ghidici, Ostroveni, Segarcea şi Ţuglui, cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, pentru a fi distribuite în localităţile Săuceşti, Strugari, Palanca, Sănduleşti şi Bereşti-Tazlău din judeţul Bacău. Ajutoarele au constat în 21500 kg grâu, 1975 kg porumb, 4760 kg făină, 300 kg alte tipuri de alimente, totalizând 28180 kg”, precizează un comunicat al CJ Dolj.

Transporturile de ajutoare spre Moldova vor continua, spune şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa. „În astfel de momente deosebit de dificile, pe care le-am cunoscut şi noi în cursul anilor trecuţi, atunci când ne-am confruntat cu valuri de inundaţii pe Valea Dunării, trebuie să fii alături de cei afectaţi şi să încerci să le ameliorezi o parte din suferinţă. Persoanele sinistrate din Moldova au nevoie de sprijin în acest moment de cumpănă şi fac apel, pe această cale, către toţi locuitorii din judeţul Dolj, care au posibilităţi, să se implice în această campanie de ajutorare. În perioada imediat următoare vor mai fi trimise ajutoare şi din alte localităţi doljene şi, de aceea, le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat acum în această acţiune pe care am iniţiat-o” a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.