Citizenship Lab – Timp de 3 luni, 500 de tineri învață să fie cetățeni activi

 

 

Asociația April Hub organizează, timp de 3 luni, proiectul Citizenship Lab, un proiect ce are ca obiectiv creșterea gradului de informare despre cetățenia activă, valorile democratice, importanța votului pentru un număr de peste 500 de tineri, cu vârste între 14 -24 de ani, din Craiova.

Proiectul Citizenship Lab este compus din două workshopuri, patru sesiuni de informare și o campanie de informare, activități menite să informeze și să responsabilizeze tinerii cu privire la statutul de cetățean activ, importanța exercitării dreptului la vot, precum și principiile și valorile europene.

Primul workshop a avut loc vinerea trecută, pe data de 27.09.2019, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”. În cadrul workshopului „Strong Citizens, strong Europe”, elevii au învățat de ce drepturi dispun ca cetățeni ai Uniunii Europene, care sunt caracteristicile unui cetățean activ în societate. De asemenea, am dezbătut și motivele pentru care anul acesta tinerii au înregistrat o prezență record la alegerile pentru Parlamentul European.

În următoarele două săptămâni se vor desfășura două dintre sesiunile de informare, alături de campania de informare, activitățile fiind în parteneriat cu insituțiile de învățământ doljene, iar până la sfârșitul lunii noiembrie vor avea loc și restul evenimentelor.

Proiectul Citizenship Lab este cofinanțat de Corpul european de solidaritate al Uniunii Europene.