Cinci primării, ameninţate de amenzile prefecturii Dolj – video

m georgescu ochean Cinci primării, ameninţate de amenzile prefecturii Dolj   video poze

Edilii din Dăbuleni, Maglavit, Coţofenii din Faţă, Negoi şi Pleşoi nu şi-au scurtat la timp organigramele şi acum aşteaptă inspecţia şi amenzile. 

Potrivit prefectului de Dolj, reprezentanţii autorităţilor locale cu pricina, fie că e vorba de primari, viceprimari, secretari sau consilieri, riscă amenzi între 10.000 şi  40.000 de lei noi pentru că au întârziat să pună în aplicare OUG. nr. 63/2010. “Termenul a expirat luni la ora 23, iar începând de mâine (astăzi – 18 august 2010 – nr) vom începe inspecţii la aceste primării, iar cei care, fie din rea credinţă, fie dintr-o interpretare politică a situaţiei, care nu-şi are rostul, vor trebui să răspundă”, a declarat Georgescu.