Cetățenii domiciliați în comuna Apele Vii și cei care doresc să-și stabilească domiciliul sau reședința în această localitate, vor putea obţine actele de identitate numai de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor ( S.P.C.L.E.P.) CELARU

Începând cu  data de 20.12.2019,  cetățenii domiciliați în comuna Apele Vii și cei care doresc să-și stabilească domiciliul sau reședința în această localitate, vor putea obţine actele de identitate numai de  la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor ( S.P.C.L.E.P.) CELARU cu sediul în comuna Celaru, sat.Celaru nr.525, jud.Dolj,  lângă sediul Primăriei Celaru.

Programul de depunere a cererilor și de obținere a actelor de identitate, este zilnic între orele  830 – 1630 cu excepţia zilei de miercuri, când programul este prelungit până la orele  1830.

Modificarea a fost dispusă prin Hotărârea Consiliului Județean Dolj nr.257 din 28.11.2019, la inițiativa autorităților locale din localitățile Celaru și Apele Vii, pentru a facilita accesul celor peste 2000 de cetăţeni domiciliaţi în comuna Apele Vii, în obținerea actelor de identitate.

Celor interesati de a solicita acte de identitate le reamintim care sunt  documentele ce trebuie să însoţească o astfel de cerere: actul de identitate vechi (dacă îl mai deţin), certificatul de naştere şi după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă sau certificatul de divorţ, actul pentru spaţiul de locuit. Contravaloarea actului de identitate (7 lei-cartea de identitate sau 1 leu-cartea de identitate provizorie) va fi achitată la casieria Primăriei Celaru.

În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada unei adrese de domiciliu, cererile vor fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate, un an de zile.

În cazul copiilor minori care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu ca aceştia să fie însoţiţi de unul din părinţi sau de  reprezentantul legal (dacă este cazul).

Pentru situații deosebite ce necesită eliberarea în regim de urgență a actului de identitate, persoanele se pot adresa în intervalul orar 0900-1200, la Directia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj- instituţie care coordonează  şi  controlează metodologic  activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţul Dolj, cu sediul în mun. Craiova str. Vulturi nr. 9.

Pentru informaţii suplimentare sau alte detalii, cei interesaţi se pot adresa  Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Celaru la nr.de telefon: 0351419856 și Directiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj la nr. tel : 0351437039.

 

Cu stimă,

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

MARIN STĂNICĂ