Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: Simpozion internaţional dedicat lui Dolfi Trost la Craiova

 

Între 28 şi 29 noiembrie 2014, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează Simpozionul Internaţional „Craiova şi avangarda europeană”, ajuns la cea de-a doua ediţie şi având ca temă „Suprarealismul lui Dolfi Trost”. Invitatul de onoare va fi anul acesta Michael Finkenthal (John Hopkins University), autorul monografiei D. Trost. Între realitatea visului și visul ca realitate (Éditura Tracus Arte, 2014).

Participanții care contribuie cu lucrări la simpozionul din acest an sunt Vladimir Pană, Cătălin Davidescu, Ion Buzera, Emil Nicolae, Florin Colonaș, Nicolae Tzone, Igor Mocanu, Isabel Vintilă, Dan Gulea, Mădălina Lascu, Alexandru-Ovidiu Vintilă, Silviu Gongonea, Viorel Pîrligras, Ștefan Bolea, Maria Dinu și Marius-Cristian Ene.

Proiectul „Craiova şi avangarda europeană” este iniţiat de Petrişor Militaru, Daniela Micu şi Luiza Mitu, fiind sprijinit de Primăria Municipiului Craiova şi de Consiliul Local al Municipiului Craiova. Toate activităţile din cadrul simpozionului se desfăşoară la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în Salonul Medieval.

Prima ediţie a acestui simpozion a avut loc anul trecut între 6-7 decembrie, iar subiectul dezbaterilor a fost opera literară şi grafică a lui Gherasim Luca, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea poetului de origine română. Lucrările prezentate la prima ediţie au fost adunate în volumul Infranegrul. Caietele Simpozionului „Craiova şi avangarda europeană”, coordonat de Petrişor Militaru. Organizatorii şi-au propus ca în 2015, cea de-a treia ediţie a simpozionului să aibă în centru Centenarul Gellu Naum, la o sută de ani de la naşterea celui ce în 1945 era unul dintre fondatorii Grupului Suprarealist Român.

 

 

Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 10:00 în Galeria Vollard, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în cadrul programului dedicat Simpozionului Internaţional „Craiova şi avangarda europeană”, expoziţia de artă fotografică „Totul este conectat” a artistei Alexandra Petcu. Vor vorbi despre fotografia artistei Andreea Tudor şi Anca Şerban Constantinescu. Lucrările Alexandrei Petcu pot fi vizualizate pe site-ul www.alexandrapetcu.com.

Despre fotografia ei, Alexandra Petcu mărturiseşte: „Într-o fotografie o secundă se poate opri. Orice chip îl poţi păstra tânăr (…) Tot ceea ce te înconjoară poate să fie recuzita perfectă pentru propriul scenariu. Imaginea ce o priveşti îţi va spune o poveste… Fotografia pentru mine este artă, visare, magie, delicateţe, obscuritate, frumuseţe, evadare.”