Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: Schimb cultural Havana-Craiova

havana craiova Casa de Cultură „Traian Demetrescu: Schimb cultural Havana Craiova poze

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită vineri, 8 aprilie 2016, ora 16:00, în Galeria Vollard, la un schimb cultural Havana-Craiova. Evenimentul, care face parte din proiectul „Orizonturi”, este organizat de Primăria Municipiului Craiova, Asociaţia de Studii Sociale şi găzduit de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. În deschidere va lua cuvântul Luiza Mitu, manager interimar al instituţiei gazdă. Invitaţi de onoare vor fi: Excelenţa Sa Nieves Iliana Hernandez Portales, Ambasador al Republicii Cuba în România, care va avea o intervenţie intitulată: „Perspective cubaneze”, Dan Daşoveanu, viceprimar al Craiovei, care va vorbi despre: „Craiova, oraşul deschis către lume” şi profesor doctor Silviu Şomîcu, a cărui intervenţie se va concentra pe reperele istorice şi culturale ale Cubei. Momentul muzical, „Itinerarii sonore”, va fi oferit de interpretul de chitară clasică Andrei Roibu. În cadrul aceluiaşi eveniment va avea loc deschiderea oficială a expoziţiei de fotografie „Şcoala de balet din Havana” şi vizionarea filmului documentar „Baletul cubanez – artă şi dăruire”.

Intrarea publicului este liberă.