Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: cARTe in ViVo

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită vineri, 11 martie 2016, de la ora 18.00, în Salonul Medieval, la cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului bilunar „cARTe in ViVo”. În dezbatere va fi pusă cartea „Samsa in Love” de Haruki Murakami. La ediţiile anterioare s-au discutat „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde şi nuvela „Metamorfoza” de Franz Kafka.

10477787 10201565657579278 1489682910 o Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: cARTe in ViVo poze

Proiectul bilunar „cARTe in ViVo” este destinat tinerilor cu potenţial creativ din Craiova, interesaţi de orientarea lecturii spre înţelegere (prin raportarea la propriile experienţe, gânduri, sentimente, având ca punct de pornire subiectul unei cărţi) şi nu spre acumularea mecanică a informaţiei.

Proiectul este coordonat de Andrada Băleanu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi Eliza Voinea, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova.

Participarea este liberă.