Carmen Avram în Plenul Parlamentului European: Agricultura europeană continuă să se învârtă într-o spirală a scumpirilor

Carmen Avram în Plenul Parlamentului European: Agricultura europeană continuă să se învârtă într-o spirală a scumpirilor

Comisia Europeană are pârghiile necesare pentru a îndrepta situația

Strasbourg, 17 februarie 2022

Eurodeputatul Carmen Avram a cerut Comisiei Europene să justifice de ce nu intervine urgent pentru salvarea sectorului agricol și i-a solicitat să explice discordanța între condițiile dure impuse fermierilor, promisiunile pe care Comisia le-a făcut și lipsa totală de acțiune în criza fără precedent care lovește Europa: „Enorma criza energetică prin care trecem ne-a surprins fix în momentul în care ne luam avânt spre Green Deal. În paralel, fermierii noștri au avut de înfruntat și atacurile Rusiei asupra prețului la cereale, și extinderea ei spre alte piețe, și instabilitatea geopolitică declanșată tot de ea. După doar câteva luni, bilanțul e deja dramatic și pentru consumatorul european, și pentru producătorii Uniunii.

Iată exemplul fermierilor din țara mea: la prețul inputurilor, care a crescut de 5 ori față de 2021, se adaugă scumpiri de până la 60% la prețul gazelor naturale, și în jur de 20% la electricitate și motorină. În ianuarie 2022, într-o singură lună, prețurile la energie electrică și gaz au crescut de 6-7 ori. Efectul se simte acut în prețul hranei, care e cu până la 25% mai mare, la alimente de bază.

Așa stând lucrurile, în ferme s-a instalat teama zilei de mâine și, fără soluții, unii producători contemplă falimentul sau perspectiva înstrăinării muncii lor către speculanți. Ceea ce va însemna, mai ales, distrugerea fermelor mici și mijlocii, exact cele plasate de Politica Agricolă Comună (PAC) în centrul Revoluției Verzi.

În zootehnie, e și mai grav. La noile facturi, se adaugă prețul mărit al furajelor, care reprezintă aproape 70% din costul de producție. Standardele de bunăstare a animalelor, deci, se mențin din ce în ce mai greu.

Dar cel mai afectat e sectorul cărnii de porc, unde situația e catastrofală. Aici au lovit, suplimentar, pesta porcină africană și reducerea exporturilor către China. În acest domeniu, trăim un paradox. Deși avem surplus de carne de porc pe piață, consumatorul european plătește, culmea, mai mult per kilogram. Per total, marjele de profit ale industriei, în Europa, au fost la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu.

Și totuși, Comisia Europeană continuă să lase în derivă sectorul, spunând – mulți se întreabă de ce cu atâta ușurință – că așteaptă ca piața să se regleze singură.

Aceeași inacțiune a Comisiei și în restul sectoarelor din Agricultură, unde s-ar putea repara câte ceva prin, de exemplu, eliminarea tarifelor de protecție și a taxelor anti-dumping pentru unele importuri la îngrășăminte. Fără intervenție, însă, agricultura europeană continuă să se învârtă într-o spirala a scumpirilor, care ar putea-o îngenunchea în doar câțiva ani.

Doamnă Comisar, e bine că la nivelul Comisiei se cunoaște situația. Totuși, cum se împacă această lipsă de sprijin pentru fermierul european, cu pretențiile pe care Comisia le are de la el:

– de a transforma Revoluția Verde în realitate și la termen;
– de a lupta cu fenomenul de abandon al terenurilor și de a reconstrui zona rurală;
– de a atrage tinerii în agricultură și de a face din PAC un brand de top?”

Intervenția europarlamentarului Carmen Avram este disponibilă la acest link: https://youtu.be/y0_1hfY-hJY