CANDIDAŢII USL PETRE PETRESCU ŞI FLOREA VOINEA, SUSŢINUŢI ÎN COMUNA SECU. Chiar şi de primarul PDL

primarul adrian popa alaturi de simpatizantii USL bun CANDIDAŢII USL PETRE PETRESCU ŞI FLOREA VOINEA, SUSŢINUŢI ÎN COMUNA SECU. Chiar şi de primarul PDL poze

Echipa de susţinători ai candidaţilor USL la Parlamentul României Petre Petrescu (Camera Deputaţilor) şi Florea Voinea (Senat) au fost prezenţi joi, 22 noiembrie, în comuna Secu. O localitate săracă, ai cărei tineri sunt în mare parte plecaţi la muncă în afara ţării, comuna Secu aşteaptă alegerile de pe 9 decembrie cu speranţa că viitorul Guvern USL va găsit soluţiile pentru redresarea situaţiei economice a României.

sustinatori usl CANDIDAŢII USL PETRE PETRESCU ŞI FLOREA VOINEA, SUSŢINUŢI ÎN COMUNA SECU. Chiar şi de primarul PDL poze
Prezent alături de cei peste 30 de susţinători ai USL a fost şi primarul comunei, Adrian Popa. Deşi începând cu 2012 este membru PD-L, Adrian Popa rămâne un susţinător al candidatului Uniunii Social-Liberale în Colegiul 5 Filiaşi, Petre Petrescu. „Cu domnul deputat Petre Petrescu am avut o colaborare foarte bună. Dumnealui s-a implicat şi suntem siguri că se va implica în continuare. Pe parte de consultanţă, pe parte de logistică, ne-a ajutat mereu. Iar implicarea dumnealui s-a simţit mult pe măsurile 112 şi 141, pentru micii fermieri, ajutându-se să avem peste 20 de dosare, unele în plată, altele care îşi aşteaptă banii”, a declarat primarul Adrian Popa.
Oamenii din comună sunt şi ei alături de USL. „Am văzut pe stâlpi poze ale candidaţilor ARD, Ileana Şerban şi Nicolae Giugea. Vă spun sincer că nu i-am văzut niciodată la faţă în această comună. Pe Nicolae Giugea l-am văzut la televizor, când era prefect. Nu ştiu dacă aceşti oameni au venit vreodată pe aici prin comună, iar dacă au venit, s-au dus la primărie, nu au stat să discute cu oamenii, să-i asculte, să vadă ce probleme au în realitate”, a declarat Victor Dan, de 36 de ani, locuitor al comunei Secu.
• Biroul de presă