Campionul Ducu de la Şcoala 2 – premiantul şahului doljean

gavrilescul Campionul Ducu de la Şcoala 2   premiantul şahului doljean poze

David Gavrilescu, Ducu, cum îi spun prieteni, elev în clasa a IV –a, este deja recunoscut, atât la nivel naţional cât şi internaţional, ca fiind un şahist cu multe performanţe. Numărul impresionant de medalii pe care le păstrează cu mândrie dar şi nenumăratele concursurile la care a participat de-a lungul anilor reprezintă pentru Ducu o adevărată carte de vizită. Dublu legitimat, la Şah Club Oltenia Craiova şi la Club Medicina Timişoara, băiatul joacă şah de la vârsta de 5 ani şi jumătate. Odată mentorii copilului, părinţii nu mai reuşesc de mult să iese învingători după o dispută pe tabla de şah cu Ducu.

Deşi îşi petrece foarte mult timp „în lumea” şahului, băiatului îi place, ca oricărui copil de vârsta lui, să se uite la desene animate dar şi să joace fotbal cu prietenii.

„Pe primul loc sunt însă temele. Şcoala este cea mai importantă. Apoi urmează şahul. Când mă fac mare aş vrea să devin şahist profesionist iar apoi antrenor de şah. Mă simt foarte fericit când particip la un concurs şi ies învingător. Pentru că particip şi la concursuri internaţionale mi-am făcut prieteni în toata lumea. Când ne revedem povestim ce am făcut între timp şi ne urmă succes la concursul respectiv”, a spus Ducu.

gavrilescu2 Campionul Ducu de la Şcoala 2   premiantul şahului doljean poze

 

Până la vârsta de 10 ani, băiatul a reuşit să obţină şi câteva recorduri:

–    record naţional – Candidat de Maestru, la vârsta de 8 ani şi jumătate,

–    record judeţean (Dolj) – categoria I sportivă la vârsta de 7 ani şi 9 luni,

–    record judeţean (Dolj) – categoria a II-a sportivă la vârsta de 6 ani şi 9 luni

Performanţe şi la concursurile de matematică

Pe lângă pasiunea pentru şah, Ducu este pasionat şi de matematică, fiind un elev foarte bun. Dovadă stau performanţele obţinute la concursurile de şahla la care a participat:

–         premiul I la faza naţională a concursului Micul Matematician,

–         21.05.2011 – premiul I la faza naţională a concursului Evaluare în Educaţie – Matematică,

–         premiul I la faza judeţeană a concursului Evaluare în Educaţie – Matematică,

–         09.04.2011 – premiul al II-lea la etapa a treia a concursului de matematică Arhimede,

–         26.02.2011 – premiul al II-lea la etapa a doua a concursului de matematică Arhimede,

–         11.03.2011 – premiul I la faza pe cerc pedagogic a concursului Micul Matematician,

–         05.03.2011 – menţiune la Concursul Naţional de Matematica Euclid,

–         14.05.2011 – participant la concursul Evaluare în Educaţie la Limba şi Literatura Română,

–         19.02.2011 – participant la concursul Evaluare în Educaţie la Matematica,

–         calificativ EXCELENT la concursul Poveştile Cangurului,

–         06.05.2011 – participant la activitatea “Marea Povestire”, în cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie.

gavrilescu1 Campionul Ducu de la Şcoala 2   premiantul şahului doljean poze

„Sponsorizările ar fi bine venite”  

Deşi este recunoscut ca un şahist cu un viitor strălucit, Ducu stă momentan prost la capitolul finanţe. Părinţii investesc aproape toţi banii în pregătirea micuţului, dar uneori nu pare de ajuns. „Pe lună, când participăm la concursuri avem nevoie de cel puţin 2000 de lei, bani care presupun doar pregătirea lui. Fiind încă un copil, în toate deplasările este nevoie că unul dintre noi să-l însoţească, ceea ce presupune un alt efort financiar. Când participă la concursurile din străinătate cheltuielile depăşesc 1000 de euro. Câteva sponsorizări ne-ar prinde bine pentru a putea să îl ajutăm în continuare pe Ducu să-şi trăiască visul”, a povestit Nicoleta Gavrilescu. Menţionăm că, pe lângă concursurile pentru copii de vârsta lui, Ducu participă şi la categoria până în 18 ani dar şi la concursuri de seniori.

Cont donaţii: RO73INGB0000999900131808, ING Bank, titular cont Marian Gavrilescu (tatăl lui Ducu)

Palmares şah:  

2009

–         07-17.04.2009 – participant la prima finală a Campionatului Naţional de Şah de Copii si Juniori, Voineasa,

–         23.05.2009 – locul 2 băieţi 8 ani, concursul “Micul Şahist”, Craiova,

–         13.06.2009 – locul 1 baieti 8 ani, concursul “Învaţă să gândeşti”, Craiova,

–         28.06.2009 – locul 3 băieţi 8 ani, concursul de dezlegări de probleme “Festivalul Internaţional de Şah Cap Aurora”,

–         03-05.07.2009 – locul 3 băieţi 8 ani, concursul “Zilele Drăgăşaniului”, Drăgăşani,

–         21-23.08.2009 – locul 2 băieţi 8 ani, concursul “Trofeul Municipiului Râmnicu Vâlcea”,

–         26-30.08.2009 – locul 1 băieţi 8 ani, concursul “Festivalul Şahului Teleormanean”, Alexandria,

–         27.09.2009 – locul 1 băieţi 8 ani, concursul de şah blitz “Sportul, o şansă în plus pentru fiecare”, Craiova,

–         17-18.10.2009 – locul 3 băieţi 8 ani, concursul “Fair Play”, Bucureşti,

–         24.10.2009 – locul 1 băieţi 8 ani, concursul de şah blitz “Zilele Municipiului Craiova”, Craiova,

–         01.12.2009 – locul 1 băieţi 8 ani, dezlegări de probleme, “Învaţă să rezolvi”, Craiova,

–         26-30.12.2009 – locul 2 băieţi 8 ani, concursul “Trofeul Speranţelor”, Râmnicu Valcea,

2010

–         23-24.01.2010 – locul 4, Olimpiada Judeţeană de Şah Dolj, Craiova (clasele I-VIII),

–         31.01-07.02.2010 – locul 5, “Cupa McDonalds”, Olăneşti,

–         13-14.03.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, locul 3 în clasamentul general până la 12 ani, concursul “Primăvara Marginimii”, Sibiu,

–         20-21.03.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, concursul “Micul Şahist”, Craiova,

–         07-17.04.2010 – locul 3 băieţi 8 ani şah clasic, locul 4 şah rapid, locul 6 şah blitz, locul 8 dezlegări de probleme, Finala Campionatului Naţional de Copii şi Juniori, Voineasa,

–         15.05.2010 – locul 1 juniori, “Campionatul Judeţean de Şah Blitz” seniori, Craiova,

–         04-06.06.2010 – locul 1 băieţi 10 ani, locul 3 în clasamentul general până la 12 ani, “Memorialul Pius Brânzeu”, Timişoara,

–         17-27.06.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, “Festivalul Internaţional de Şah Cap Aurora”,

–         03-04.07.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, concursul “Cupa Mărginimii”, Sibiu,

–         06.07.2010 – locul 4 băieţi 8 ani, “Turneul Campionilor”, Snagov (participanţi – primii 8 sportivi de la Campionatul Naţional de Şah),

–         26-30.07.2010 – locul 5 cu echipa de 10 ani, Campionatul Naţional pe Echipe de Juniori, Iaşi,

–         03-12.08.2010 – locul 5 băieţi 8 ani, “Campionatul Uniunii Europene de Şah pentru Copii”, Mureck, Austria,

–         19-21.08.2010 – locul 1 băieţi 8 ani şah clasic, locul 2 dezlegări de probleme, Petroşani,

–         04-07.09.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, locul 3 în clasamentul general până la 12 ani, Târgovişte,

–         19-31.10.2010 – locul 33 din 124 băieţi 8 ani, Campionatul Mondial de Şah pentru Copii si Juniori, Halkidiki, Grecia,

–         02-07.11.2010 – locul 4 băieţi 8 ani, “Festivalul Internaţional de Şah Elisabeta Polihroniade”, Căciulata (participanţi – primii 8 sportivi de la Campionatul Naţional de Şah),

–         13-14.11.2010 – locul 3 la categoria 14-16 ani în cadrul Turneului Transfrontalier de Şah “Friends of 64 squares”, Craiova,

–         27-29.11.2010 – locul 1 în clasamentul general (12 ani), “Cupa Tinerii Maeştri” ediţia I, Craiova,

–         30.11.2010 – locul 1 băieţi 8 ani, locul 1 băieţi 12 ani, concursul de dezlegări de probleme “Învaţă să rezolvi” ediţia a II-a, Craiova,

–         17-19.12.2010 – locul 1 la categoria 8 ani, Finala Grand Prix Junior România 2010, Bucureşti,

–         22.12.2010 – locul 1 la concursul de şah blitz “Cupa Moş Crăciun”, Craiova.

 2011

–         23-24.01.2011 – locul 3, Olimpiada Judeţeană de Şah Dolj, Craiova (clasele I-VIII),

–         01-06.02.2011 – locul 3 şah clasic, locul 1 şah rapid, locul 1 şah blitz, categoria băieţi 9 ani, Campionatul Naţional Şcolar, Căciulata,

–         19.03.2011 – locul 2 în clasamentul general (18 ani) în cadrul Turneului Transfrontalier de Şah “Friends of 64 squares”, Băileşti,

–         27.03.2011 – locul 1 băieţi 8 ani, “Cupa Gaudeamus” ediţia I, Bucureşti,

–         09.04.2011 – locul 5 în clasamentul general (18 ani) în cadrul Turneului Transfrontalier de Şah “Friends of 64 squares”, Craiova,

–         11-21.04.2011 – locul 2 şah clasic, locul 1 şah rapid, locul 1 şah blitz, băieţi 8 ani, Campionatul Naţional de Şah pentru Copii şi Juniori, Căciulata,

–         07-08.05.2011 – locul 2 băieţi 14 ani, concursul de şah rapid din cadrul Turneului Transfrontalier de Şah “Friends of 64 squares”, Kula(Bulgaria)-Calafat,

–         08.05.2011 – locul 1 jucători fără ELO, concursul de şah blitz din cadrul Turneului Transfrontalier de Şah “Friends of 64 squares”, Kula(Bulgaria)-Calafat,

–         24.06 – 03.07.2011 – locul 1 băieţi 8 ani, “Festivalul Internaţional de Şah Cap Aurora 2011”,

–         21-23.07.2011 – locul 9 în clasamentul general, “Vara Şahistă Craioveană”, turneu de seniori,

–         23-24.07.2011 – locul 2 în clasamenul general (12 ani), locul 1 – 8 ani, “Zilele Municipiului Drăgăşani”

–         25-30.07.2011 – locul 8 în clasamentul general, locul 1 juniori, “Festivalul Unifest”, Târgovişte, turneu de seniori,

–         02-11.08.2011 – locul 2 băieţi 8 ani, Campionatul de Şah pentru Copii şi Juniori al Uniunii Europene, Mureck, Austria,

–         11-20.09.2011 – locul 2 băieţi 8 ani şi titlul de Candidat de Maestru, Campionatul European de Şah pentru Copii şi Juniori, Albena, Bulgaria,

–         21-27.10.2011 – locul 1 băieţi 8 ani, Festivalul Internaţional de Şah Elisabeta Polihroniade – Turneul CamPIONilor, Căciulata,

–         17-27.11.2011 – locul 8 băieţi 8 ani, Campionatul Mondial de Şah pentru Copii si Juniori, Caldas Novas, Brazilia,

–         08.12.2011 – premiat în cadrul Galei Sportului Doljean drept “Speranţă a Sportului”, organizată de Direcţia pentru Sport şi Tineret Dolj,

–         15.12.2011 – premiat în cadrul Galei Sportului Şcolar Doljean, organizat de Inspectoratul Şcolar Dolj,

–         23.12.2011 – locul 7 în topul naţional al şahiştilor întocmit de Federaţia Română de Şah.

2012

–         07-14.01.2012 – locul 1 băieţi 9 ani şah clasic, locul 3 şah blitz Campionatul Naţional Şcolar, Căciulata, calificare la Campionatul Mondial Şcolar de Şah,

–         23.01.2012 – locul 1, Olimpiada Judeţeană de Şah Dolj, Craiova (clasele I-VIII), calificare la Olimpiada Naţională de Şah,

–         16-18.03.2012 – locul 1 băieţi 9 ani, Cupa Gaudeamus, Bucureşti,

–         02-12.04.2012 – locul 1 şah clasic, locul 2 şah rapid, locul 1 şah blitz, băieţi 10 ani, Campionatul Naţional de Şah pentru Copii şi Juniori, Căciulata, 2012,

–         27.04-07.05.2012 – locul 2 băieţi 9 ani, Campionatul Mondial Şcolar, Iaşi, România,

–         19.05.2012 – locul 1 la memorialul Jean Crăciunescu, Campionatul Judeţean de Şah Blitz pentru Seniori Dolj,

–         01-03.06.2012 – locul 2 băieţi 10 ani Cupa Fan Curier, Bucureşti,

–         09-10.06.2012 – locul 3 general Trofeul Pietroasa (17 ani), concurs de şah naţional online,

–         23.06-01.07.2012 – locul 1 general la Turneul Internaţional Eforie Nord (concurs până la 14 ani),

–         13-15.07.2012 – locul 2 băieţi 10 ani, Cupa North Star Bucureşti,

–         03-08.08.2012 – premiul pentru combativitate, Festivalul Internaţional Pro-Logos Drobeta Turnu Severin,

–         16-26.08.2012 – participare la Campionatul European pentru Copii şi Juniori, Praga, Cehia, –         03-08.09.2012 – locul 1 sub 14 ani, Zilele Cetăţii Târgovişte,

–         08.09.2012 – locul 4 în clasamentul general şah rapid, Zilele Cetăţii Târgovişte,

–         20.28.08.2012 – locul 1 la elo < 2000, Cupa de Toamnă Bucureşti,

–         07-19.11.2012 – participare la Campionatul Mondial de Şah pentru Copii şi Juniori, Maribor, Slovenia,

–         10-16.12.2012 – locul 1 la elo < 2000, Memorialul Pius Brânzeu Timişoara.

2013

–         locul 1, Olimpiada Judeţeană de Şah Dolj, Craiova (clasele I-VIII), calificare la Olimpiada Naţională de Şah