Calorifere penale pentru craioveni

calorifer1 Calorifere penale pentru craioveni poze

Noile contracte de furnizare pe care vrea să le impună craiovenilor regia de termoficare au şi surprize penale, consumatorii luând la cunoştiinţă chiar din cuprinsul actului că sunt pasibili să fie cercetaţi penal dacă fură apa din caloriferele regiei.   Practica era destul de răspândită mai ales în ultimii ani ai regimului comunist, când apa caldă vizita blocurile craiovene o dată – de două ori pe săptămână, iar locatarii, de regulă cei de la ultimele etaje, îşi montau robineţi la calorifere, de unde făceau rost de apă caldă relativ acceptabilă pentru îmbăiat, în ciuda culorii dubioase căpătate pe conductele ceauşiste. Din câte se pare, metoda a ajuns din nou la modă printre craioveni, mai ales de când s-au pricopsit cu apometre care măsoară consumul de apă rece şi caldă, căci regia de termoficare a simţit nevoia să insereze aeninţarea penală în noile contracte de furnizare.  “Să nu utilizeze sub nicio formă apa din instalaţia de încălzire. Sustragerea de apă din circuitul de încălzire constituie infracţiunea de furt şi se pedepseşte conform Codului penal”, arată contractul, la capitolul “obligaţiile utilizatorului”.

În plus, craiovenii mai primesc prin acelaşi contract şi o porţie de muncă voluntară prin subsolurile blocurilor. . Ei trebuie, potrivit contractului, “să ia măsuri pentru prevenirea inundării subsolurilor, prin montarea de clapete de reţinere sau vane pe coloanele de scurgere din subsol” şi să “exploateze şi să întreţină instalaţiile proprii pentru asigurarea utilizării eficiente a energiei termice şi să asigure subsolurile curate şi iluminate”.

contract6 300x95 Calorifere penale pentru craioveni poze