Călinoiu s-ar “sacrifica” pentru salvarea Administraţiei Pieţelor şi un post în altă parte

m calinoiu gheorghe Călinoiu s ar sacrifica pentru salvarea Administraţiei Pieţelor şi un post în altă parte poze

Directorul Pieţelor spune că şi-ar părăsi postul dacă edilii ar renunţa la transformarea Serviciului în SRL şi i-ar asigura o funcţie la schimb cu cea de director.  

Gheorghe Călinoiu a dat ieri piept cu viceprimarul Mărinică Dincă la locul de muncă, unde edilul a fost chemat la o “dezbatere” cu salariaţii Serviciului Administraţia Pieţelor despre iniţiativa promovată pe ordinea de zi a consiliului local privind transformarea serviciului în SRL. “Mi se pare firesc ca asemenea măsuri să fie discutate cu salariaţii, pentru că îi privesc pe toţi şi nu mi se pare normal să recurgem la asemenea transformări, pe un SRL şi un statut concepute în cinci minute”, a declarat Călinoiu. Acesta s-a auto-desemnat de altfel ţintă principală a planului municipal privind Administraţia Pieţelor, bănuind că întregul proiect pus pe hârtie de edili are ca scop doar eliminarea sa din funcţie.  De altfel, Călinoiu spune că e dispus să renunţe la post dacă mai marii primăriei renunţă şi ei la ideea reorganizării serviciului în SRL şi îi asigură la schimb, un alt post. “Sincer, nu credeam că se va mai întâmpla aşa ceva, mai ales după ce eu, pe spinarea mea tăbăcită am primit toate reproşurile legate de mutarea târgului de săptămână. Eu am păstrat pacea socială, pentru că mă bucur de credibilitate în faţa comercianţilor, iar acum, să mergem până acolo încât să transformăm serviciul în SRL doar ca să schimbăm un director, mi se pare prea mult. Dacă vor neapărat să mă schimbe, eu îmi dau demisia, dar să renunţe la ideea aceasta cu SRL-ul. Mă bat pentru pieţe, să rămână la primărie, pentru că altfel preţurile vor creşte. Pot să plec oricând, nimeni nu s-a născut director, dar să renunţe la acest SRL şi să-mi asigure şi mie un post undeva. Sunt la o vârstă la care nu mai am prea multe opţiuni. Nu contează unde. Unde mă trimit acolo mă duc”, a mai spus Călinoiu.