Calangiu: Avem nevoie de un ministru de meserie la Sănătate – video

m cristina badea Calangiu: Avem nevoie de un ministru de meserie la Sănătate   video poze

Şefa PNL Craiova spune că ministrul udemerist al Sănătăţii nu înţelege domeniul pe care îl conduce. 

Cristina Calangiu s-a arătat deranjată de declaraţiile ministrului, care i-a acuzat pe medici că acceptă sponsorizări din partea companiilor farmaceutice pentru a participa la congrese. “Aceasta ne arată cât de grav este să ai un ministru din afara sistemului pe care îl conduce, care să nu înţeleagă deloc domeniul pe care îl păstoreşte. Există sponsorizări pentru medici din partea laboratoarelor, pentru că participarea la un congres nu e deloc ieftină, dar nici un medic nu va prescrie vreodată un medicament care face rău unui pacient, sau unul care e prea scump şi pacientul nu şi-l poate permite de dragul unui congres, pentru că riscă să-şi piardă clientela. Iar clientela este cea mai importantă pentru un medic, care activează în sistemul privat. Domnul ministru nu face decât să acuze la global medicii, deşi nu pune în schimb la dispoziţia acestora fonduri pentru perfecţionarea continuă. O participare la un congres sau un tratat de specialitate de ultimă oră costă mii de euro. În plus, există şi un instrument la îndemâna ministerului pentru a depista eventuale probleme în relaţia dintre medici şi un anumit laborator. Oricând se poat face verificări aleatorii ale diagnosticelor şi ale reţetelor prescrise, iar medicul care a greşit, e obligat să suporte costul medicamentelor. Aceste verificări le pot face foarte simplu angajaţii casei de sănătate, dar probabil că aceştia nu pot fi deranjaţi şi puşi să facă munca pentru care sunt plătiţi. E mai simplu să acuzi medicii”, a spus Cristina Calangiu.

SocialTwist Tell-a-Friendtags: cristina calangiu   ministrul czeke   pnl craiova   sponsorizari congrese.medici