Buzatu despre războiul din PDL: Berceanu şi Vişan pedepsiţi, urmează Gigel, Azor şi Miţi

m buzatu Buzatu despre războiul din PDL: Berceanu şi Vişan pedepsiţi, urmează Gigel, Azor şi Miţi poze

Ex-deputatul liberal Horaţiu Buzatu ia în râs pe blog “dezbaterea serioasă din PDL”, comentând ultimele contre dintre greii partidului sau ai filialei doljene.

Buzatu scrie că, “după ce Băsescu i-a retras sprijinul şi l-a lăsat fără servici”, Berceanu i-a făcut acelaşi lucru lui Gelu Vişan “ca să fie chit”, declanşând un întreg şir al pedepselor pe linie politică. “Acu’ se pregătește faza a doua în campania de băgat încredere și scos voturi, deci putem presupune că numitul Vișan o să se supere rău și o să-l certe pe Gigel de la casierie.  Ăsta o să-l bată pe Azor și nu o să îi mai dea brânză.

Prin urmare, Azor o să latre la Miți, care va urma exemplul bugetarilor și nu va mai prinde șoareci, în semn de protest, desigur.
De acum este pe bune: PDL-ul a organizat o dezbatere serioasă …”, scrie Buzatu, pe blog.
Trebuie spus că Buzatu a avut prilejul să cunoască pe pielea lui modul de lucru din PDL, precum şi personalitatea lui  Berceanu şi Vişan, posibil şi a mai sus pomeniţilor Gigel, Azor şi Miţi, în urmă cu câţiva ani, când a petrecut câteva luni de zile în postura de prim-vicepreşedinte al PDL Dolj, unde a ajuns cu tot cu filiala locală a PLD-ului lui Stolojan.