Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”: Proiectul Cinema-Edu

 

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” derulează, în parteneriat cu Asociația Culturală Macondo,  în zilele de 28 octombrie, ora 10.00 și 29, 30 octombrie, ora 12.00, în sala acad. Dinu C. Giurescu, Proiectul Cinema-Edu.

Cinema-Edu este un proiect ce își propune promovarea filmelor culturale printre liceeni, publicul de mâine al filmelor de calitate.

Acesta se află la ediția a IV-a și este cel mai extins proiect non-profit din țară și urmărește educarea liceenilor în domeniul cinematografic și social. Tinerii liceeni au ocazia de a participa gratuit la proiecții de filme din patrimoniul european și românesc din cadrul programului Cinema-Edu, iar fiecare proiecție este însoțită de discuții ( 20-30 minute) pe baza temelor din film.

28oct.afis cinemaedu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”: Proiectul Cinema Edu poze

Proiecțiile Cinema-Edu sunt exemple de bună-practică în ceea ce privește educația alternativă – filmele selectate facilitează într-un mod ideal dezbateri și discuții pe diverse teme sociale și culturale cu elevii liceelor participante. În cele trei zile de proiecții vor putea fi vizionate următoarele filme: Waste Land, Tărâmul Visurilor,  Eu și Tu.

 

 

 

 

Biroul de Presa al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman Craiova