Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”: Expoziția de carte In memoriam – Augustin Buzura (1938 – 2017)

biblioteca aman Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”: Expoziția de carte In memoriam – Augustin Buzura (1938 – 2017) poze

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” organizează, în Salonul Expozițional al bibliotecii, Expoziția de carte In memoriam – Augustin Buzura (1938 – 2017).

Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș –   d. 10 iulie 2017, București) a fost psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 este membru titular al Academiei Române.

A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj și director al revistei Cultura. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român.

Dintre titlurile expuse amintim: Capul Bunei Speranțe (roman de debut), București, Editura pentru literatură, 1963; De ce zboară vulturul ?, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966; Romanele lui Augustin Buzura : o lectură metacritică, Craiova, Editura Aius, 2014; Dicţionarul general al literaturii române, Vol.1, 2, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2016 etc.

 

Birou de Presă

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”