Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”: „De la copii pentru copii, un crâmpei de bucurii”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a organizat luni, 15 decembrie 2014, acțiunea „ De la copii pentru copii, un crâmpei de bucurii” ce a constat în oferirea unor jucării donate de către școli și grădinițe implicate în proiectul „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”. Jucăriile au fost dăruite grupelor de preșcolari de la Școala Gimnazială Specială „Sfântul Vasile” Craiova.

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Speciale „Sfântul Vasile”, cât și micuții ne-au întâmpinat cu multă căldură și zâmbete, iar noi ne-am bucurat ca printr-o faptă bună și un gând sincer am putut aduce putină fericire în sufletele celor mici.

Luna decembrie aduce mereu o poveste frumoasă despre sărbătoare și bunătate, iar Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită să participați la toate evenimentele culturale desfășurate în această perioadă și vă dorește un Crăciun Fericit alături de cei dragi.

 

 

Biroul de Presa al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman Craiova