Biblioteca Aman: Ziua păsărilor şi a arborilor la American Corner

 

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, secţia American Corner, marchează Ziua păsărilor şi a arborilor în cadrul proiectului “Împreună pentru un mediu mai curat”, în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Craiova şi Muzeul Olteniei – secţia Științele naturii.
Sâmbătă, 11 mai 2013, ora 800, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Carol I” se va deplasa în aria protejată din jurul lacului Bistreţ, pentru a observa comportamentul păsărilor în perioada de cuibărit.
Păsările din zona Bistreţ (în total 120 de specii) sunt atrase aici de sursele de hrană bogate şi diversificate (peşti, batracieni, şerpi, viermi, melci, scoici, insecte, fitoplancton), dar şi de condiţiile de adăpost şi cuibărit.
Elevii vor fi însoţiţi de prof. Lidia Năstăsie, de Octavian Popa, consilier pe probleme de mediu, de muzeograf dr. ornitolog Mirela Ridiche şi de bibliotecarele Carmen Tică şi Sofia Cercel.
Cu acest prilej, participanţii, dotați cu aparate de fotografiat și binocluri, vor învăţa ce înseamnă o arie protejată, cum trebuie să se intre într-o astfel de zonă și ce păsări se pot observa în jurul lacului Bistreț.

Biroul de Presă al
Bibliotecii Judeţene
Al. şi Aristia Aman