Biblioteca Aman promovează peste hotare candidatura Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021

dindirica.jpg Biblioteca Aman promovează peste hotare candidatura  Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021 poze

 

Bătălia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021 se poartă și în afara granițelor țării. Activitățile și evenimentele organizate sub egida Asociației “Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” au atras atenția și au stârnit interesul comunităților românești de peste hotare. Ca răspuns la aceste preocupări, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, a realizat un amplu interviu la postul de radio Villalba – Madrid, în compania jurnalistului român Dana Oprica.

Tema interviului a gravitat în jurul candidaturii municipiului Craiova la titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021, dar și a eforturilor din spatele scenei, a proiectelor și programelor pe care instituțiile culturale din Oltenia le propun craiovenilor și, în perspectivă, cetățenilor europeni.

Referitor la agenda culturală comună, Lucian Dindirică a subliniat importanța acestei colaborări declarând că: „găsirea unor punți de legătură, stabilirea unor conexiuni la nivelul instituțiilor de profil a fost poate cel mai important pas în propunerea unui program unitar, a unei game de servicii care să vină în întâmpinarea tuturor nevoilor culturale. Fondarea Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană 2021 având 19 membri fondatori, a fost urmată de ralierea neîntârziată a unor instituții precum Consiliile Județene din Vâlcea, Gorj, Mehedinți și Gorj, precum și a primăriilor din municipiile reședință de județ. Așa cum lesne puteți observa, spre acest obiectiv european au fost polarizate nu doar energiile noastre, ale craiovenilor, ci și implicarea și inițiativele propuse de celelalte județe de pe cuprinsul Olteniei. Am ales acest proiect comun întrucât Marsilia, capitala culturală europeană a acestui an, a candidat din postura de oraș fanion pentru întreaga regiune Provence, un echivalent, păstrând proporțiile, al Olteniei noastre. Pentru tot acest proces de solidarizare a întregii suflări oltenești sub stindardul culturii europene, al mobilizării tuturor elementelor de patrimoniu cultural în direcția promovării în fața Europei a specificului nostru regional și național, îî suntem recunoscători doamnei primar Lia Olguța Vasilescu, inițiatorul acestei acțiuni.”

Evenimentele culturale organizate și derulate de-a lungul anului 2013 în Craiova au reprezentat începutul unor manifestări cu vădit caracter istorico-cultural pe care autoritățile locale și instituțiile culturale le doresc înscrise în tradiția locului. “Prima ediție a festivalului Mihai Viteazu, care se poate mândri cu o audiență de peste 10 mii de spectatori, Festivalul Antic Pelendava în cadrul căruia au fost rememorate faptele de arme ale  dacilor din vechea cetatea dacă Pelendava în încercarea lor de a se opune armatelor romane care avansau spre inima Daciei, reprezintă două reprezentații representative pentru cultura și istoria locale. Festivalul Haiducilor, un alt eveniment apreciat, desfășurat în toamna anului trecut la Craiova, a readus în scenă personaje învăluite în mister  precum Iancu Jianu, faimosul haiduc din Oltenia, dar și figuri de boieri și siluete din perioada în care modernitatea se năștea.. Vom continua seria acestor spectacole pentru a ne defini identitatea, pentru a fi conștienți de valorile noastre și de interesul pe care ele l-ar putea  exercita față de europeni”, a susținut Lucian Dindirică.

Interviul poate audiat accesând link-ul( http://www.ivoox.com/programa-progenitores-parte-2-rumania-audios-mp3_rf_2975971_1.html )

Într-o alta intervenție la același post de radio, Lucian Dindirică a relevat importanța Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman în peisajul cultural al Craiovei, dar și amploarea proiectelor și obiectivelor pe care instituția intenționează să le promoveze în 2014.  Managerul bibliotecii a insistat în mod deosebit asupra procesului de digitizare a colecțiilor existente în biblioteca, ca și asupra inaugurării unor filiale ale bibliotecii în zone exterioare României, locuite de comunități românești, dar și în alte regiuni și state extracomunitare: „colaborările pe care le cultivăm cu Episcopia Ortodoxă Română din Italia și cu Protopopiatul Ortodox din Valea Timocului ne dau mari speranțe. Intenționăm ca în cel mai scurt timp să inaugurăm două noi filiale . Una dintre ele va fi înființată la Roma, iar cea de-a doua în Valea Timocului, cele două centre de cultură având rolul de a răspândi cultura și știința românească în rândul românilor care trăiesc în zonele amintite. Un alt proiect de care ne preocupăm de ceva vreme este cel prin care vom proceda la digitizarea întregului fond tradițional de lucrări, un tezaur cuprinzând circa 40 de mii de exemplare. În lipsa unei politici unitare, a unei strategii comune prin care bibliotecile, fie că vorbim despre cea metropolitană, despre cele universitare sau cele publice, să digitizeze colecțiile de care dispun, vă pot mărturisi că ne izbim de multe piedici, de multiple deosebiri de optică și viziune. Cu toate acestea, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dispune, la momentul de față, de o bază digitală care grupează zeci de mi de pagini de o valoare inestimabilă. Arhivele Olteniei, Mitropolia Olteniei (1948-2008), precum și colecții impresionante de ziare locale apărute în perioada dinaintea Marelui Război, dar și în interbelic, toate acestea pot fi consultate și în format digital.”

Interviul poate audiat accesând link-ul (http://www.ivoox.com/programa-progenitores-parte-2-rumania-audios-mp3_rf_2975958_1.html )

Villalba Radio este un post public de radio deținut de municipalitatea din Collado Villalba, unitate a Comunității orașului Madrid. Dana Oprica, jurnalist în cadrul acestui post media, realizează emisiuni informativ-culturale, abordând teme privind promovarea și conservarea valorilor și tradițiilor românești în rândul comunităților românești din Spania.

 

 

 

 

 

 

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” – Craiova