Biblioteca Aman: Lansare de carte – Adi Popescu

Lansare 12 dec Biblioteca Aman: Lansare de carte   Adi Popescu poze

Miercuri, 12 decembrie 2012, ora 17.30, Sala „Nicolae Romanescu” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, găzduieşte lansarea de carte „Citate alese. Ghid de dezvoltare personală”, a autorului Adi Popescu, volum apărut la Editura Aius din Craiova în 2012.
Adi Popescu debutează în anul 2009 cu volumul „Secretul fericirii”, publicat la Editura Scrisul Românesc, iar în anul 2011 publică, tot la Editura Scrisul Românesc, o carte de literatură motivaţională „Despre succes şi fericire”. În prefaţa acestei a doua cărţi, autorul, promitea că va publica un prim caiet al său de citate culese încă din anul 1982, care se vrea a fi un ghid util pentru toţi cei dornici de a duce o viaţă mai bună.
„Acest ghid de dezvoltare personală trebuie parcurs cu pixul în mână. Unele citate vă vor plăcea mai mult, altele le ştiaţi deja, poate unele nu vă plac, însă, odată parcurs, reveniţi iar şi iar la el, daţi-l apoi şi la alţii să-l citească, comentaţi-l şi veţi vedea cum o nouă comunitete se va naşte. Comunitatea «gânditorilor pozitivi» sau a oamenilor fericiţi pentru care viaţa le va oferi de acum încolo numai satisfacţii”, spune scriitorul în paginile cărţii.
La acest deosebit eveniment, alături de autor vor fi prezenţi Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Manolea, Rapsodul Ion Creţeanu şi Triplu Palm Manager CaliVita Mădălin Frunză.
Moderator Prof. Nicolae Marinescu – Director Editura Aius.