Biblioteca Aman: Conferinţă Internaţională în parteneriat cu Universitatea din Craiova

dindirica prioteasa 1 Biblioteca Aman: Conferinţă Internaţională în parteneriat cu Universitatea din Craiova poze

Biblioteca Județeană anunță organizarea unui eveniment academic de excepție. Conferința Internațională Politică. Diplomație. Cultură 1.0 va avea loc în perioada 10-13 aprilie 2013 și este organizată de două instituții doljene ce au încheiat un parteneriat și anume, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj și Departamentul de Istorie și Relații Internaționale al Universității din Craiova.
Referitor la această Conferință, Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa a declarat că „ în perioada 10-13 aprilie, Biblioteca împreună cu Consiliul Județean, noi cei care suntem aproape de evenimentele acestea culturale, participăm la organizarea Conferinței Politică. Diplomație. Cultură, o temă foarte largă și partea bună este că au fost făcute invitații către personalități ale culturii românești, ale politicii, așa că vom avea la Craiova o serie de oameni deosebiți ce vor fi prezenți la conferința noastră și bineînțeles că punem încă o dată Craiova pe harta culturală a României și chiar a lumii pentru că vor vorbi despre diplomație, politică și cultură în general și vom aminti despre înaintașii care au trecut prin Craiova. Așa că sigur vom fi alături de colegii de la Bibliotecă și vom fi parte a acestei echipe ce se ocupă de această organizare.”
Managerul bibliotecii, Lucian Dindirică a completat cele spuse de Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, declarând că „această conferință este realizată în colaborare cu Departamentul de Istorie și Relații Internaționale al Universității din Craiova care a fost tot timpul alături de noi, iar scopul acestei conferințe este acela de a crea punți de legătură trans și inter-disciplinare cu personalități ale vieții politice publice, dar și ale vieții culturale și academice. Putem spune că ne-au confirmat participarea, un profesor emerit de la Academia Regală de Științe Militare din Belgia, colaboratori din Bulgaria, Serbia și Italia, colegi de la IREX din Asia Centrală, adică vom reuni oameni care vor transmite mai departe un semnal că la Craiova se întâmplă lucruri frumoase de o înaltă ținută academică și culturală.”
Referitor la conferință, prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, directorul Departamentului de Istorie și Relații Internaționale al Universității din Craiova, a declarat că „dezbaterile se vor desfășura atât la Universitatea din Craiova cât și la sediul Bibliotecii Județene. Scopul organizării unei astfel de manifestări științifice este acela de a reuni specialiști în domeniile politic, diplomatic, cultural și mass-media, aducând în centrul atenției teme de interes pe plan național și internațional. Au confirmat participarea personalități din țară, precum și din alte state, precum: Belgia, Turcia, Serbia, Bulgaria, Grecia,etc. Această conferință se adresează nu numai celor strict interesați de astfel de teme, cât și studenților și publicului larg. Evenimentul se va constitui într-un prilej pentru specialiștii din străinătate de a cunoaște mai îndeaproape preocupările comunității academice craiovene, iar pentru cei din țară de a iniția un schimb de idei și experiență, precum și o colaborare de durată.”
Detalii și știri de ultimă oră privind desfășurarea Conferinței se regăsesc la adresa http://conference.aman.ro.