Biblioteca Aman: Cea a opta Conferință Internațională „Stat și Societate în Europa”, la debut

Miercuri, 28 octombrie 2015, debutează cea a opta Conferință Internațională Stat și Societate în Europa. Lucrările conferinței se vor desfășura, timp de nouă zile, 28 octombrie – 5 noiembrie, în incinta Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, precum și la Centrul de Restaurare al Facultății de Teologie din Craiova, Muzeul de Artă Craiova, respectiv Casa Universitarilor.

Cu acest prilej, Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” a declarat: „inaugurăm cea de-a opta ediție a Conferinței Internaționale Stat și Societate în Europa. Vreme de 9  zile, în intervalul 25 octombrie – 5 noiembrie, Craiova va fi scena unor dezbateri, prezentări și intervenții de cel mai ridicat nivel științific. Față de edițiile trecute, conferința din această toamnă propune participanților, dar și tuturor celor care vor asista la lucrările în sesiuni, un program inedit, mult diversificat față de anii precedenți. Am organizat secțiuni pentru teme variate acoperind domenii vaste, de la istorie și relații internaționale și studii europene la teologie și studii culturale. Biblioteca Aman va găzdui cea mai mare parte a evenimentului, așadar am speranța că toți cei prezenți la această manifestare se vor simți bine și vor găsi utile și eficiente toate detaliile organizatorice și științifice pe care le-am pregătit.

Ediția din acest an, cea de-a opta pe care o organizăm sub sigla Stat și Societate în Europa, a fost pregătită de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” cu convingerea că manifestările științifice și culturale reprezintă cele mai potrivite inițiative nu doar pentru lumea academică sau pentru cei implicați  în mod nemijlocit în activitățile de cercetare sau predare, ci, mult mai important, pentru recăpătarea memoriei, a identității și demnității cetățenești. Dată fiind aria extrem de generoasă a subiectelor și temelor pe care conferința le integrează, amintim aici subiecte din sfera diplomatică, culturală, istorică,  filosofică și teologică, Conferința Internațională Stat și Societate în Europa a trecut demult proba timpului, înscriindu-se în categoria celor mai titrate și valoroase reuniuni științifice din țara noastră.

Suntem bucuroși să anunțăm că alături de secțiunile tradiționale ale unei conferințe, panelurile propriu-zise, am reușit să inserăm și alte câteva evenimente inedite. Astfel, nu mai puțin de 5 volume vor fi lansate în primele zile ale conferinței. Pentru ediția din acest an avem peste 230 de participanți, între aceștia regăsindu-se mulți profesori și cercetătări din S.U.A, Rusia, Mexic, Italia, Beliga, Georgia sau Malaezia, pentru a aminti doar câteva dintre rezidențele oaspeților noștri. Conferința se va desfășura în sistem bilingv, limbile engleză-română, iar joi, 29 octombrie, organizăm o secțiune cu titlul “Primul Război Mondial”, cu prezentări în limba italiană. Revenind la numărul mare de participanți, trebuie spus faptul că organizarea noastră, precum și oportunitatea de a publica articolele în volumul Românii în Istoria Europei sau, mai nou, în Journal of Humanities, Culture and Social Sciences, o revistă științifică care într-un timp relativ scurt a fost acceptată în câteva dintre cele mai renumite baze de date din lume, sunt două motive solide care explică această participare  masivă.    

Totodată, avem în vedere și participarea orașului nostru la competiția pentru câștigarea titlului de Capitala Culturală Europeană a anului 2021. Orașul s-a înscris oficial în competiția internă și, sperăm noi că, inovarea și deschiderea culturală pe care Craiova le propune vor reprezenta avantaje concrete în vederea câștigării acestei întreceri.  Biblioteca Județeană este una dintre instituțiile locale care generează proiecte culturale lună de lună, zi de zi, iar această conferință se înscrie în seria de evenimente culturale de anvergură desfășurate pentru acest proiect susținut de Primăria Municipiului Craiova  și Consiliul Județean Dolj.

Nu în ultimul rând, le urez tuturor participanților și invitaților speciali mult succes în susținerea articolelor și ședere plăcută la Craiova”.

Cea de-a opta Conferință Stat și Societatea în Europa  este organizată de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Fundația „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Științe Socio-Umane „C.S. Nicolaescu Plopșor” – Craiova, Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova, Facultatea Știinte Sociale, Facultatea de Teologie.

 

Biroul de Presa al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman Craiova