Banii chinezilor râd în soare la Segarcea. Proiect fotovoltaic de 76 de milioane de euro

prioteasa chhinezi Banii chinezilor râd în soare la Segarcea. Proiect fotovoltaic de 76 de milioane de euro poze

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanții companiei CEEG (China Electric Equipment Group), unul dintre liderii din domeniul energiei pe piața mondială, care intenționează să implementeze un proiect fotovoltaic în valoare de 76 milioane de euro în orașul Segarcea.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a salutat vizita reprezentanților companiei CEEG amintind, în acest context, de bunele relații dezvoltate de-a lungul timpului între China și România. Totodată, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit și de protocolul de colaborare între județul Dolj și Provincia Guangdong din China, semnat la sfârșitul anului trecut.
„Nu am uitat niciodată că în acești ultimi 50 ani poporul român și poporul chinez au fost foarte aproape. Nu uităm nici că unul dintre președinții Chinei a vorbit limba română, pentru că a terminat facultatea în România.
Consiliul Județean Dolj a semnat un protocol cu Provincia Guangdong și de atunci am întărit foarte mult relațiile cu partenerii noștri din această provincie de care ne simțim foarte apropiați. Pot să vă spun că, de curând, ca un semn al bunelor noastre relații, o profesoară din China se află la Craiova pentru a preda aici limba și civilizația chineză. De asemenea, Universitatea din Craiova s-a înfrățit cu o universitate din Guangdong.
(…) Doljul este cel mai însorit județ din România, bucurându-se de soare timp de 210 zile pe an. Este un județ care în acest moment începe o dezvoltare masivă și de aceea suntem foarte interesați de posibilitatea ca dumneavoastră să investiți aici.
De asemenea, trebuie să știți că suntem între primele județe din țară la atragerea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții companiei chineze i-au transmis președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, că studiază posibilitatea de a construi o fabrică pentru producția de echipamente electrice, unde ar urma să fie angajați între 3.000 – 4.000 de persoane. Potrivit vicepreședintelui CEEG, Da Jianping, investiția s-ar cifra în jurul a 100 de milioane de dolari.
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, s-a arătat interesat de posibilitatea dezvoltării unei investiții a CEEG într-o fabrică de echipamente electrice în Dolj, arătându-și, totodată, disponibilitatea de a identifica un teren pe care s-ar putea construi fabrica.
În perioada următoare, reprezentanții companiei CEEG urmează să transmită Consiliului Județean Dolj detaliile și datele tehnice privind suprafața de teren și utilitățile care ar fi necesare pentru construcția fabricii de echipamente electrice.
„Mă bucură și salut acest interes pe care compania CEEG îl are pentru o investiție așa de importantă. Așa cum o spun de fiecare dată când mă întâlnesc fie cu delegații oficiale, fie cu reprezentanți ai unor companii mari, Consiliul Județean Dolj este deschis către orice investitor care creează locuri de muncă aici.
Noi vom încerca să identificăm un teren pe care v-ați putea dezvolta o astfel de investiție, la prețurile cele mai mici. În scurt timp vă vom propune câteva variante. Suntem foarte corecți în relațiile dintre noi. În momentul în care am semnat un contract suntem o echipă până la finalizarea proiectului.
Acesta este mesajul pe care noi vrem să vi-l transmitem. Vă dorim mult succes și chiar ne dorim să duceți la bun sfârșit ceea ce doriți să faceți în județul Dolj. Vom urmări îndeaproape și ceea ce veți face la Segarcea”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La întâlnirea cu delegația companiei CEEG din China alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, au mai fost prezenți vicepreședintele Cristinel Iovan, directorul Direcției de Afaceri Europene, Ileana Măjină, și arhitectul-șef al județului Dolj, Radu Pappa.

BIROUL DE PRESĂ