Badea: Toţi oamenii viceprimarilor – film de mare angajament politic la Pieţe – video

dinca badea Badea: Toţi oamenii viceprimarilor   film de mare angajament politic la Pieţe   video poze

Consilierul local al PNL Pavel Badea a numărat neamurile portocalii de la “PDL.SRL”, aşa cum a numit noua societate comercială care se ocupă de pieţele Craiovei.

Meciul dintre viceprimarul Mărinică Dincă şi alesul local liberal a început încă din şedinţa consiliului local de joi, când Badea a simţit nevoia să ia cuvântul de minim zece ori în timpul dezbaterilor, afirmându-şi dezacordul faţă de iniţiativele lui Dincă. Punctele nevralgice s-au dovedit a fi mai ales cele două noi SRL-uri ale primăriei Craiova – Salubritate Craiova SRL şi Pieţe şi Târguri Craiova SRL. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, consiliul local a numit doi administratori veniţi pe filiera PDL, la şedinţa de ieri executivul a propus, iar plenul a aprobat ca administratorii să devină şi directori generali ai celor două societăţi comerciale, creându-se astfel câte un post de conducere în plus. Badea a atacat organigramele şi bugetele celor două societăţi comerciale, susţinând că acestea se vor transforma în maşini de angajat pedelişti, iar Dincă l-a acuuat că a intrat în campanie electorală, consilierul liberal fiind una dintre cele trei propuneri ale PNL pentru primăria Craiova.

La doar o oră duppă şedinţa consiliului local, Badea a ieşit însă din nou la rampă la conferinţa de presă a PNL Dolj, reînnoindu-şi acuzaţiile şi venind în acelaşi timp, cu o listă întreagă de rubedenii ale lui Mărinică Dincă şi Teodor Sas, care, spune el, au fost angajate în ultima perioadă la fostul serviciu Administraţia Pieţelor, transformat acum în PNL. “Nu e vorba de nici o campanie electorală, dar sunt lucruri care se petrec sub ochii noştri şi pe care trebuie să le spunem craiovenilor. Asemenea măgării şi mârlănii nu mai pot fi tolerate. SRL -ul de la Pieţe a preluat organigrama fostului serviciu, cu tot cu locurile vacante, ba chiar a suplimentat-o cu trei posturi. Probabil că nu se urmăreşte altceva decât să mai angajeze alţi membri PDL, pentru că, din 2008, de când a venit la primărie Mărinică, numai pedelişti s-au angajat la Pieţe”, a spus Badea. Pe lista celor care sunt rudă, prieteni sau colegi de partid cu Dincă şi Sas liberalul a înşirat nu mai puţin de şase persoane. “Bogdan Apostol – directorul, e finul lui Mărinică; Lupăcescu Mihai – administrator, este socrul domnului Sas; Bratu Olguţa –pe care a pus-o secretară, este fina viceprimarului; Marcu Florina – inspector de specialitate, este fiica primarului de la Breasta, membru PDL;  Roberta Florica – soţia prietenului lui Dincă, de la Caracal;  Potăraş Ion – şofer, este rudă cu Mărinică Dincă. Domnilor, nu vă supăraţi, asta e PDL – SRL”, a spus Badea.

Liberalii par să suspecteze mai toate angajările pe care le-a efectuat sau le anunţă primăria, inclusiv suplimentarea de personal anunţată pentru acest an la SRL-ul de salubritate. “Sperăm că macar măcar cei care trebuie să cureţe străzile să fie profesionişti, nu oameni de partid”, a spus, mai în glumă mai în serios, deputatul Ionuţ Stroe, în conferinţa de presă a PNL Dolj.