Averile aleşilor: Voicu, cel mai tare în anexe. Omul tuturor SIF-urilor

m misu voicu Averile aleşilor: Voicu, cel mai tare în anexe. Omul tuturor SIF urilor poze

Deputatul Mihai Voicu nu s-a zgârcit la scris în declaraţia de avere, prima demnă de titlul de broşură din istoria Parlamentului.

Liderul PNl Dolj a făcut de ruşine formularul declaraţiei de avere, ediţia revăzută şi adăugită după peripeţiile legii ANI. Pentru că rubricile s-au dovedit de-a dreptul neîncăpătoare, deputatul Mihai Voicu a apelat şi la anexe, nu mai puţin de patru la număr, pentru a-şi declara averea. De fapt, anexele reprezintă  grosul documentaţiei postate pe site-ul camerei, fiind mult mai voluminoase decât declaraţia de avere în sine. Una dintre anexe este dedicată colecţiei de extrase de cont prezentate de Voicu, alta cuprinde contractul de cumpărare al unei case, alta ante-contractul de vânzare al unui apartament – două dintre tranzacţiile imobiliare de anul acesta ale deputatului liberal, cu tot cu încheierile notariale, în timp ce alta cuprinde lunga listă a societăţilor comerciale la care Voicu deţine acţiuni. 12 în total. Printre altele, Voicu are în portofoliu acţiuni la OMV Petrom, Antibiotice Iaşi şi la două bănci comerciale. În plus, are acţiuni, ca românul imparţial, la toate cele 5 SIF-uri.

Voicu are un palmares impresionant şi la capitolul datorii. Deputatul declară că a împrumutat 75.000 de euro şi 140.000 de lei noi de la o persoană fizică pentru a-şi cumpăra casa, restituind deja 30.000 de euro din sumă în urmă cu câteva săptămâni din avansul primit la semnarea ante-contractului de vânzare cumpărare pentru apartament.