Atac liberal la zonele unitare “imorale” ale Termoficării

m calangiu stefarta Atac liberal la zonele unitare imorale ale Termoficării poze

PNL Craiova cere desfiinţarea hotărârii de consiliu local prin care locuitorii blocurilor sunt legaţi de glie pe moşia regiei cu agentul termic. 

Liderii organizaţiei municipale a PNL au descoperit, ce-I drept la peste o jumătate de an de la aprobare, o hotărâre de consiliu local “neconstituţională şi imorală”. Este vorba despre hotărârea privind înfiinţarea “zonelor unitare de încălzire” pe raza municipiului Craiova. “Este vorba despre un act prin care craiovenii care stau la bloc sunt forţaţi, condamnaţi, să accepte ca furnizor de agent termic regia de termoficare a primăriei. Oamenii îşi pierd dreptul de a se debranşa, ceea ce este din start neconstituţional. Mai mult, se încurajează menţinerea unui monopol pe piaţă, ceea ce contravine normelor europene. În plus, este şi o chestiune imorală, pentru că aceia care au fost norocoşi să-şi permită instalarea unei centrale de apartament până anul trecut au putut să se debranşeze, ceilalţi, care au amânat momentul pentru că nu aveau bani, n-o mai pot face acum”, a declarat preşedinta PNL Craiova, Cristina Calangiu.

Lidera liberalilor craioveni spune că efectele hotărârii de consiliu local se văd deja la ghişeele regiei de termoficare, unde sunt respinse scurt toate solicitările de debranşare. “Marea majoritate a cererilor nu sunt primite, pentru că oamenilor li se spune din start că nu mai e posibilă debranşarea. Cei care sunt mai insistenţi sau mai pisălogi îşi depun totuşi cererea şi rămân să aştepte un răspuns care nu va mai veni niciodată”, a declarat Calangiu. Aceasta explică întârzierea cu care liberalii atacă hotărârea “neconstituţională şi imorală” prin faptul că la ora actuală sunt alte condiţii economice faţă de toamna trecută. “Dacă anul trecut aceste prevederi erau mai uşor suportabile, mai uşor de înghiţit, acum lucrurile s-au schimbat, pentru că starea economică a craiovenilor s-a înrăutăţit. Nimeni nu ştie să spună exact cu cât va creşte preţul gigacaloriei, pentru ca oamenii să-şi facă nişte calcule şi să nu fie luaţi prin surprindere, iar faptul că nu le permitem debranşarea şi, practic, îi obligăm să devină datornici, e inadmisibil. Acum Termoficarea are de primit de la craioveni 1200 de miliarde de lei vechi, probabil că după iarna următoare suma va ajunge la 2000 sau 3000 de miliarde”, a mai spus Calangiu.

Mai marii PNL Craiova au conceput o strategie în mai mulţi paşi pentru desfiinţarea hotărârii de consiliu local, începând cu sesizarea în acest sens al Executivului primăriei Craiova. “Vom începe cu o cerere adresată conducerii primăriei Craiova, care dispune în consiliul local de o majoritate confortabilă, şi cu un proiect de hotărâre redactat de consilierii noştri locali. Dacă nu vom reuşi în acest fel, suntem dispuşi să atacăm în instanţă a acestei hotărâri. În plus, solicităm primăriei efectuarea unui audit derulat de o firmă de specialitate la Termoficare, pentru că nimeni nu e convins de eficienţa aşa-zilelor investiţii derulate de regie şi de modul în care se acţionează pentru diminuarea pierderilor”, a mai spus Cristina Calangiu.

http://www.youtube.com/watch?v=mprd64h6cHk