Asociaţia Vasiliada a prezentat cinci proiecte pentru persoanele aflate în nevoie

 

Asociaţia Vasiliada, organizaţie neguvernamentală patronată de Mitropolia Olteniei, a organizat ieri (27 ianuarie), la Centrul „Mitropolit Firmilian”, o conferinţă în cadrul căreia au fost prezentate cele cinci proiecte care au primit subvenţie din partea Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în baza legii 34. Cu acest prilej, reprezentanţii celor cinci centre sociale ale Asociaţiei Vasiliada au prezentat serviciile sociale pe care le oferă persoanelor aflate în dificultate: Centrul social pentru copii „Aripi de Lumină” din Craiova, Centrul social pentru copii „Sfântul Nicolae” din Filiaşi, Centrul pentru copii „Sfântul Stelian” din Lipovu, Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova şi Centrul de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina” din Craiova. „Trei dintre cele cinci proiecte vizează sprijinul acordat copiilor aflaţi în situaţii de risc. Avem beneficiari ai celor trei proiecte, pe lângă copii din judeţul Dolj, din localităţile în care se desfăşoară proiectul, şi copii din alte judeţe, aşa cum ar fi din judeţele Gorj sau Olt. De asemenea, acordăm servicii sociale altor două categorii de persoane aflate în dificultate, iar aici fac referire la persoanele fără adăpost din Craiova şi persoanele cu dizabilităţi”, a declarat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada. Părintele Stănulică a făcut referire şi la obiectivele pe care Asociaţia Vasiliada le are pentru anul în curs. „Pe parcursul anului 2014, preconizăm să sprijinim în cadrul celor trei centre de zi pentru copii aproximativ 150 de copii, şi concomitent cu sprijinul oferit acestora ne propunem să sprijinim totodată părinţii copiilor pentru a-şi găsi locuri de muncă dar şi în alte demersuri pe care ei le intenţionează, astfel încât aceştia să poată asigura un suport social copiilor lor şi întregii familii. De asemenea, avem în vedere să acordăm sprijin pentru 50 de persoane cu dizabilităţi, sprijinul constând în special în consiliere, formare profesională, ergoterapie şi sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. Mai mult, ne-am propus să acordăm sprijin şi anul acesta, continuând un demers al Asociaţiei Vasiliada, al Arhiepiscopiei Craiovei şi al Consiliului Local al Municipiului Craiova, de a asigura condiţii sigure pentru o viaţă independentă persoanelor care nu au adăpost. În acest sens, avem în Craiova Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile din Craiova”, unde în fiecare lună 50 de persoane care nu au unde să locuiască primesc aici sprijin social, găzduire şi asigurarea celor trei mese pe zi”, a completat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.