Arhiepiscopia Craiovei organizează Congresul Tinerilor Creștini Ortodocşi, ediția a XII-a

arhiep Arhiepiscopia Craiovei organizează Congresul Tinerilor Creștini Ortodocşi, ediția a XII a poze

Arhiepiscopia Craiovei organizează Congresul Tinerilor Creștini Ortodocşi, ediția a XII-a. Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei organizează sâmbătă, 28 mai, cea de-a XII-a ediţie a Congresului Tinerilor Creștini Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Întâlnirea va avea loc la Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, cu sprijinul Primăriei Turburea. Tema din acest an este „Educaţia creştină a tinerilor în familie, şcoală şi societate”, iar evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. Invitaţi speciali la eveniment vor fi diaconul Ovidiu Cuncea, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, şi prof. Silvia Cârţu, preşedinta Asociaţiei „Părinţi pentru copii – Oltenia”.

Programul va începe cu Sfânta  Liturghie, ce va fi săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la altarul bisericii din localitate.

După Sfânta Liturghie, cei aproximativ 150 de tineri, reprezentând mai multe parohii şi grupuri de cateheză din Mitropolia Olteniei, vor fi împărţiţi în şase grupuri de lucru, fiecare sub coordonarea unui preot. În cadrul grupului de lucru, tinerii vor discuta pe marginea temei aminitite. Totodată vor fi susținute mai multe momente artistice de către Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, ansambul folcloric al tinerilor din Târgu Cărbuneşti şi de alţi invitaţi la activitate.