Angajaţii primăriei, deranjaţi de Pro Democraţia

m lobda licu vilcea Angajaţii primăriei, deranjaţi de Pro Democraţia poze

Angajaţii primăriei au luat vineri poziţie, prin purtătorul de cuvânt, împotriva clubului Craiova al Asociaţiei ProDemocraţia, care le criticase cu o zi în urmă acţiunile de solidarizare cu primarul Antonie Solomon.   “Ne exprimam regretul faţă de modul în care reprezentanţii asociaţiei interpretează legea în actualul context şi faţă de afirmaţiile conform cărora „democraţia locală este degradată, iar administraţia publică este politizată” prin manifestarea la care au participat salariatii Primăriei Municipiului Craiova în data de 03 martie 2010. Ca atare, Instituţia Primarului Municipiului Craiova cere public Asociaţiei Pro Democraţia –Club Craiova să explice în ce bază cataloghează comportamentul angajaţilor Primăriei drept „nedemocratic, imoral şi ilegal” şi care este baza legală care interzice funcţionarilor publici ca în afara orelor de program să se comporte ca orice cetăţean, liber să se exprime civilizat într-o ţară democratică”, a spus Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al primăriei, care a şi lansat un comunicat de presă pe această temă. La rândul său, liderul de sindicat Ovidiu Vilcea a spus la rândul său că angajaţii primăriei au participat la manifestări “în calitate de cetăţeni simpli ai Craivei, nu de funcţionari sau reprezentanţi ai instituţiei” şi că manifestarea din seara de 3 martie nu are  cum să încalce prevederile legale privind mitingurile întrucât “a fost o acţiune spontană. Oamenii nu au făcut decât să traverseze regulamentar strada, iar, în momentul în care au ajuns în Piaţa Prefecturii, eu personal I-am îndemnat să meargă acasă în deplină ordine”.

Iată textul integral al comunicatului remis de primăria ca răspuns la criticile APD Craiova.

Sub titlul „Degradarea democraţiei în oraşul Craiova”, Asociaţia PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova a transmis în cursul zilei de joi 04 martie 2010 un comunicat  prin care  incriminează cităm  „acţiunile de stradă iniţiate şi organizate de funcţionari publici din cadrul Primăriei Craiova ca expresie a unei aşa-zise „solidarităţi” cu primarul Solomon Antonie (…).”

Facem precizarea că în seara zilei de marţi, 03 martie 2010, la ora 18.00 –  în afara orelor de program – câteva sute de salariaţi ai acestei instituţii au decis să se întâlnească la sediul Primăriei în semn de susţinere faţă de Antonie Solomon. A fost vorba despre o reacţie spontană a salariaţilor la aflarea  deciziei de arestare preventivă a primarului Craiovei.
Considerăm că reprezentanţii asociaţiei sunt neinformaţi şi încearcă să inducă în eroare opinia publică prin formularea tendenţioasă confrom căreia angajaţii Primăriei au organizat cităm „acţiuni de stradă” .

Funcţionarii publici sunt la rândul lor cetăţeni ai acestui oraş.
Opţiunea  oricarui cetăţean de a-şi sustine primarul reprezintă alegerea personală, ca atare considerăm drept insinuantă şi nedemnă de o asociaţie care ar trebui să pledeze în favoarea democraţiei şi a libertăţii de opinie, formularea de „aşa-zisă sau pretinsă „solidaritate” cu primarul Solomon Antonie”.

În comunicat asociaţia condamnă faptul că funcţionarii publici sunt cei care au solidarizat cu primarul, făcând trimitere la statul funcţionarilor publici şi la obligaţia acestora să „slujească doar pe cetăţean, cu profesionalism şi neutralitate politică”
Ne exprimam regretul faţă de modul în care reprezentanţii asociaţiei interpretează legea în actualul context şi faţă de afirmaţiile conform cărora „democraţia locală este degradată, iar administraţia publică este politizată” prin manifestarea la care au participat salariatii Primăriei Municipiului Craiova în data de 03 martie 2010.

Ca atare, Instituţia Primarului Municipiului Craiova cere public Asociaţiei Pro Democraţia –Club Craiova să explice următoarele lucruri:
– in ce fel  au adus prejudicii loialităţii faţă de cetăţenii Craiovei, angajaţii Primariei prin sustinerea lui Antonie Solomon
– care sunt dovezile care stau la baza afirmaţiei că este vorba despre o „loialitate” ce are conotaţii politice
– de ce consideră această loialitate cităm „imorală şi eventual ilegală”.
– să se explice felul în care în cadrul manifestării din data de 3 martie 2010 au fost „utilizate structurile administraţiei publice locale pentru organizarea de presiuni asupra Justiţiei cu scopul de a influenţa ancheta penală în curs”
– în ce bază cataloghează comportamentul angajaţilor Primăriei drept „nedemocratic, imoral şi ilegal”.
– care este baza legală care interzice funcţionarilor publici ca în afara orelor de program să se comporte ca orice cetăţean, liber să se exprime civilizat într-o ţară democratică.

Instituţia Primarului Municipiului Craiova solicită reprezentanţilor asociaţiei menţionate să precizeze dacă îşi menţin punctul de vedere exprimat public în comunicat conform căruia consideră  „necesară aplicarea prezumţiei de nevinovăţie (…) în cazul primarului Solomon Antonie”, şi dacă nu le este teamă că prin această poziţie  liber exprimată,  pot la rândul dumnealor să influenţeze „ancheta penală în curs”.