Funcţionarii din primărie rămân cu lefuri reduse şi pregătite pentru tăierea de 25 la sută, fără a avea parte de suplimentele salariale acordate prin hotărârea consiliului local de luna trecută.
“Decesul” formei de sprijin pentru angajaţii municipalităţii au fost consemnat ieri în consiliul local printr-un vot dintr-o specie destul de rar întâlnită în CLM, majoritatea consilierilor, adică reprezenzanţii PDL, abţinându-se.
Forma în care consiliul local a îngropat suplimentele salariale a fost una inedită. Astfel, Executivul primăriei, reprezentat în această perioadă de viceprimarul Mărinică Dincă, a propus menţinerea hotărârii anterioare a CLM privind acordarea suplimentelor, chiar dacă actul nu primise viza de legalitate din partea prefecturii Dolj. La vot însă, toţi consilierii locali ai PDL s-au abţinut, deci propunerea nu a întrunit majoritatea. Hotărârea a rămas deci în coadă de peşte, nici revocată, cum cerea prefectura, dar nici menţinută, însă cu certitudine inaplicabilă. Funcţionarii din primărie şi de la serviciul de evidenţa persoanei, nu vor primi deci suplimentele salariale promise în urmă cu o lună, aşteptând în schimb o nouă tăiere a salariilor, în cazul în care Curtea Contituţională dă girul măsurilor de asuteritate pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea.
Angajaţii primăriei, “abţinuţi” de la suplimente
Publicat in data de 24 June 2010Post din: Administraţie



NOU PE BLOG: România va avea mari probleme cu plata datoriilor 
