American Corner, joi la Biblioteca Aman

dindirica prioteasa biblioteca American Corner, joi la Biblioteca Aman poze

Joi, 6 decembrie, ora 14:00, dl. Duane C. Butcher, șef adjunct al Misiunii Ambasadei SUA în România, va vizita American Corner Craiova, secția Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”. Cu acest prilej se va întâlni cu tineri elevi şi studenţi pasionaţi de relaţiile internaţionale şi îşi doresc o carieră diplomatică. Dl.  Dune Butcher le va vorbi tinerilor despre politica externă a SUA şi le va împărtăşi din experienţa sa de diplomat. Dl. Duane C. Butcher, a venit la București în august 2011. A mai fost  în România o dată,  ca funcţionar în  administrația Ambasadei,  timp de un an, în 2000.

Înainte de acest post, el a servit în străinătate, în: Tașkent, Uzbekistan, Hamburg, Germania, Belgrad, Iugoslavia, Baku, Azerbaidjan, Muscat, Oman. Dl Butcher este fiul unui funcționar al serviciului extern și a fost născut în Ankara, Turcia. A frecventat  şcoli internaţionale din Germania, Arabia Saudită, Suedia, și Kenya.