Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei

poza Adunarea Eparhiala Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei poze

Facultatea de Teologie din Craiova a găzduit sâmbătă, 20 februarie 2021, lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. Ca în fiecare an, acest eveniment reprezintă un moment de bilanţ pentru activitatea desfăşurată în cuprinsul Bisericii din Oltenia, pentru anul care a trecut. La Craiova, acest moment a fost marcat la Facultatea de Teologie din Craiova unde, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Consilierii Eparhiali din cadrul sectoarelor de activitate ale Centrului eparhial au prezentat dările de seamă. Cele două şedinţe, ale Consiliului şi Adunării Eparhiale, au fost precedate de slujba de Te Deum. Au urmat dezbaterile celor două întâlniri, având ca temă principală prezentarea bilanţului activităţilor din anul 2020.

„În aceste momente, omul s-a îndreptat cu gândul la Dumnezeu, singurul care poate să salveze viaţa noastră. Ne întoarcem iarăşi la mesajul lui Dumnezeu. Mesajul lui Dumnezeu este să ne iubim mai mult, să ne înţelegem mai mult, să cooperăm mai mult. Dumnezeu vrea să ne înveţe că a te privi unul pe altul este o binecuvântare. Mesajul acestor vremuri este să ne întoarcem la Dumnezeu cât mai curând. El nu va înceta să ne cheme la El. Să ne cheme la El pentru că numai la El este liniştea şi pacea. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să scăpăm cu bine de aceste greutăţi prin  care trecem. Dumnezeu să binecuvânteze lucrările noastre şi să ne dea spor în tot ceea ce noi vrem să facem. Mulţumim Bunului Dumnezeu că proiectele prezentate s-au materializat întru totul şi, cu eforturi susținute, s-a dus la bun sfârşit această frumoasă activitate a Eparhiei noastre”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

Activitate editorială şi culturală

Sectorul Cultural, coordonat de Pr. Grigore Vulcănescu, Consilier Eparhial, şi-a desfăşurat activitatea prin două coordonate: activitatea editorială şi cea culturală. Dintre cărţile publicate, amintim: Pr. Dr. Gabriel Sorescu: „Biserica Ortodoxă şi micările religioase”; Pr. Dr. Cătălin Constantin Dan: „Mărturisirile de credinţă ortodoxă din secolul al XVII-lea şi importanţa lor pentru dialogul ecumenic modern”; Pr. Dr. Sergiu Grigore Popescu: „Scurtă istorie a creștinismului în Oltenia”;  Pr. Dr. Marian Emanuel Păun: „Familia Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi relaţia cu creştinismul în lumina izvoarelor şi a istoriografiei moderne”; Arhid. Ionel Ungureanu: „Elemente de antropologie social-ortodoxă”;  Pr. Dr. Cătălin Marius Resceanu: „Comunicare şi misiune. Limbajul bisericii în era postmodernă”.

Activitatea culturală s-a concretizat în organizarea, supervizarea şi promovarea evenimentelor culturale derulate la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei, precum lansări de carte, expoziţii, festivaluri culturale şi publicaţii parohiale.

Grupuri parohiale de tineri şi proiecte catehetice

Activitatea în cadrul Sectorului Învăţământ, Activităţi cu Tineretul şi de Catehizare, coordonat de Pr. Dr. Gabriel Sorescu, Consilier Eparhial, se desfăşoară pe mai multe coordonate: activitatea educaţională, activitatea catehetică şi de tineret, activitatea fundaţiilor şi asociaţiilor şi activitatea media.

În plan universitar, Facultatea de Teologie din Craiova a funcţionat cu departamentele: Teologie Pastorală, Artă Sacră şi Artă Plastică, Studii universitare de Licenţă, Studii universitare de Master şi Studii Doctorale.

Activitatea catehetică şi de tineret a presupus: organizarea de activităţi cu tineretul, implementarea proiectelor misionar – catehetice şi social – culturale „Lumină din Lumină” şi „Toată suflarea să laude pe Domnul”, coordonarea activităţii grupurilor parohiale de copii şi tineri existente şi nou înfiinţate, elaborarea unor proiecte eficiente din punct de vedere catehetic. Activitatea asociaţiilor şi fundaţiilor s-a desfăşurat prin Fundaţia „Cuvântul care Zidește”, Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor”  Craiova, Asociaţia Studenţilor Creștin – Ortodocși Români, filialele Craiova și Târgu Jiu.

Sectorul Patrimoniu şi Construcţii a funcţionat sub coordonarea Consilierului Eparhial Bădescu Georgică Silviu. Dintre doomenii de activitate: Serviciul Tehnic eparhial coordonează lucrările de construcţii şi reparaţii la biserici şi mănăstiri. În laboratoarele de specialitate de la Centrul de restaurare şi vizualizare Casa Bengescu au fost restaurate cărţi vechi, precum şi icoane de valoare patrimonială.

Sprijin pentru persoanele aflate în dificultate

Activitatea în cadrul Sectorului Social, Filantropic şi Misionar a fost coordonată de Pr. Adrian Stănulică, Consilier Eparhial.

Asistenţa socială în parohii: în cadrul acţiunilor desfăşurate, parohiile din Eparhie au sprijinit următoarele categorii de persoane: 5230 de copii aflaţi în dificultate, 3014 persoane vârstnice aflate în dificultate, 4421 de familii sărace şi 2116 persoane din alte categorii de beneficiari care au primit sprijin material constând în alimente, îmbrăcăminte, rechizite, ajutoare financiare, materiale de construcții etc.

De asemenea, în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei funcţionează mai multe aşezăminte şi se derulează o serie de proiecte şi programe sociale: Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Mitropolit Firmilian” din Craiova. În anul 2020 au beneficiat de serviciile acestui centru 50 de persoane vârstnice.

Centrul de zi pentru persoane vârstnice Călimăneşti – Vâlcea, în cadrul căruia au beneficiat de servicii sociale 120 de persoane vârstnice.

Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova. Proiectul este derulat de Asociaţia Vasiliada în parteneriat cu Consiliul Local Craiova şi Arhiepiscopia Craiovei. Un număr de 107 persoane fără adăpost au beneficiat de serviciile acestui centru anul trecut

Proiectul „Braţele părinteşti”, pentru susţinerea copiilor de preoţi care au decedat, în cadrul căruia sunt acordate burse lunar fiecărui copil până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Proiectul „Toţi la masă”, derulat la iniţiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu,  a demarat în decembrie 2019, în cadrul căruia aproximativ 500 de persoane şi alte persoane nevoiaşe primesc hrană caldă prin implicarea tuturor parohiilor din Craiova.

Arhiepiscopia Craiovei şi Asociaţia Vasiliada au demarat proiectul „Dragostea nu cade niciodată”, cu scopul de a sprijini persoanele afectate de pandemie cu alimente şi produse de igienă.

Obiectivele Sectorului Social, Filantropic și Misionar în anul 2021 îl reprezintă continuarea activităţilor în centrelor sociale deja existente, iniţierea de noi proiecte şi parteneriate în vederea susţinerii şi dezvoltării serviciilor sociale pentru categoriile de persoane aflate în dificultate, cu prioritate pentru persoanele vârstnice vulnerabile, și dezvoltarea unui proiect de tip „Banca de alimente”.