Administraţia Bazinală de Apă Jiu: În aceste zile, personalul S.G.A Dolj curăţă digurile de la Jiu

 

 

 

          Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj execută în această perioadă o serie de lucrări specifice domeniului gospodăririi apelor în interesul populației.

          Paralel cu aceste lucrări de asigurarea secțiunii de scurgere a apei, personalul S.G.A. Dolj continuă și programul de întreținere a lucrărilor din administrare, de întreţinere a digurilor râului Jiu, pe tronsonul Podari-Ţuglui. Tronsonul amintit se întinde pe o lungime de 14 km,  iar lucrările constau în defrişări  arbori şi arbuşti, observare şi transmitere date cu privire la starea construcţiilor hidrotehnice (salbă de epiuri).

          Astfel, un număr de 20 de angajaţi ai S.G.A Dolj – Formaţia de Lucru Craiova au efectuat astăzi lucrări de curăţare manuală şi mecanizată a digului de la Jiu, din zona satului Vârâţ, comuna Ţuglui.

          Lucrările au fost efectuate cu o serie de motounelte din dotarea S.G.A. Dolj, cum ar fi motodefrişător, motoferăstrău şi cositor echipate special pentru defrişări de arbori şi arbuşti.

     În acelaşi timp, angajaţii A.B.A Jiu încearcă să ţină sub observaţie şi zonele fragile, eventualele depozite de gunoi.

          Odată cu executarea acestor lucrări, A.B.A Jiu – S.G.A Dolj se implică şi în igienizarea cursurilor de apă, deşi, după cum este bine cunoscut, această obligaţie revine autorităţilor locale, instituţia noastră neavând ca obiect de activitate colectarea deşeurilor. Am înţeles că este necesar să venim în sprijinul primăriilor, dar cetăţenii trebuie să conştientizeze că este necesară mobilizarea fiecăruia dintre noi pentru acest  mare demers.

           Scopul tuturor demersurilor noastre este de a reduce riscul de inundalibitate și de a crește gradul de apărare al localităților.

         

 

 

Compartimentul Relaţii cu Presa

 Bărbuţu Camelia, Purtator de cuvant