Activități educative desfășurate de Poliția Locală în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit ”Nicolae Romanescu” Craiova

 20180514 100658 Activități educative desfășurate de Poliția Locală în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit ”Nicolae Romanescu” Craiova poze

 

 

 

 

În baza parteneriatului încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Dolj – Grădinița cu Program Prelungit ”NICOLAE ROMANESCU” Craiova și POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI CRAIOVA, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației împreună cu cadrele didactice  ale Grădiniței cu Program Prelungit ”Nicolae Romanescu” au desfășurat activități educative centrate pe educația rutieră a celor mai mici participanți la trafic, sub egida ”Patrula de circulație”, activități care au avut loc la sediul Poliției Locale, în cadrul programului ”Școala altfel”.

Cei aproximativ 80 de copiii prezenți la sediul instituției au aflat de la polițiștii locali cum trebuie să circule corect în calitate de pietoni, despre normele de comportament în societate și despre rolul poliţistului cu atribuții de circulație.

Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate indicatoarele de circulație cele mai întâlnite, respectiv semaforul pentru autovehicule, semaforul pentru pietoni, loc de joacă pentru copii, marcajul cu ”trecerea de pietoni”, ”pistă pentru bicicliști”, ,,STOP”, etc, urmărindu-se clarificarea unor termeni din domeniul rutier mai puțini accesibili pentru cei mici.

Copiii s-au dovedit a fi buni participanți ai traficului rutier, cunoscând semnificația indicatoarelor ce le-au fost prezentate.

De asemenea, au vizitat sediul instituției, Centrul de Monitorizare a Parcului ”Nicolae Romanescu”, fiindu-le prezentate și autospecialele din dotarea Poliției Locale.

Scopul activității a constat în cunoașterea corectă a regurilor de circulație, cunoașterea consecințelor nerespectării regurilor de circulație, conștientizarea pericolelor pe care le prezintă strada ca loc de joacă.

Pentru o zi, preșcolarii Grupelor Mici din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ”Nicolae Romanescu” au fost polițiști locali cu atribuții de circulație, echipați cu hamuri refelectorizante, caschete și bastoane reflectorizante pentru dirijarea circulației, primimd în acest sens și legitimatii de polițiști locali.

Astfel de activități se vor derula și în perioada următoare.