ABA Jiu: Echipa internațională din cadrul JDS 3 (Joint Danube Survey) a ajuns aproape de Budapesta!

 

ASTĂZI, 28 august, cele patru nave ale echipei internaționale din cadrul Expediţiei comune de supraveghere a Dunării (Joint Danube Survey- JDS 3) au ajuns aproape de Budapesta, mai exact la punctul 22 de prelevare. Cele trei românce, doi chimiști și un biolog, muncesc zi și noapte, alături de alți specialiști și experți din întreaga Europă – austrieci, slovaci, unguri, sârbi, croați și bulgari. Astfel,
 Florentina Dumitrache, chimist din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române”, efectuează măsurarea parametrilor fizico-chimici în situ (pH, temperatură, oxigen dizolvat și conductivitate). Parametrii sunt măsurați cu ajutorul unei sonde multiparametru furnizată de ”Apele Române”. De asemenea, ea este și cea care ține evidența și asigură fixarea probelor recoltate, conservarea și transportul către laboratoarele din țările participante.
 Mary Crăciun, chimist din cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu- Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinți- recoltează probele de sedimente și suspensii solide. După recoltare, probele de sediment sunt sitate în mediul umed, în vederea obținerii fracției de 0,63 micrometri, fracția cea mai reprezentativă pentru analiza micropoluanților organici și a metalelor grele. Mary Crăciun folosește echipamente de recoltare și sitare a celor două matrici de investigație de la bordul vasului Argus.
 Claudia Nagy, biolog din cadrul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, este cea care recoltează probele de macronevertebrate din zona malurilor. Recoltarea se face cu ciorpacul limnologic din dotarea A.N. ”Apele Române”.
Programul de lucru începe la ora 6.00 dimineața și câteodată se finalizează și la 2.00 noaptea. La fiecare secțiune, specialiștii chimiști prelevează probe de apă din trei puncte, din mijloc, de pe malul stâng, respectiv de pe malul drept, iar biologii prelevează probe de pe ambele maluri și de la mijloc. În plus, se mai adaugă și echipa de specialiști ihtiologi (în pești) care recoltează probe de pești. Specialiștii măsoară, cântăresc și identifică speciile de pești caracteristice Dunării, în secțiunile supuse monitorizării. De asemenea, sunt realizate investigații suplimentare, inclusiv toxicologice. Prelevarea probelor dintr-o secțiune durează între 2 ore și până la 4-5 ore.
În următoarele zile, echipa internațională va continua monitorizarea calității apei Dunării, în secțiunile aflate pe teritoriul Croației și Serbiei, urmând ca , în data de 8 septembrie, să intre în România. Alături de cele trei nave ale echipei internaționale (Argus, vaporul-laborator al Serbiei, Wien și MEβSCHIFF IV, cele două ambarcațiuni private din Austria), se află și Istros, navă de cercetare din România. Ca și celelalte trei, Istros are și bărci pentru recoltări în zona de mal, iar, la bord, este dotat cu aparatură de prelevare, stocare și procesare a probelor supuse monitorizării. Participarea navei românești Istros a fost aprobată prin HG nr. 288/21 mai 2013, navă care parcurge întreaga distanță, de 2357 de km, de la izvoarele Dunării și până la vărsare. Cheltuielile pentru deplasarea navei sunt suportate din bugetul Fondului de mediu și sunt în valoare totală de 670 mii lei inclusiv TVA
Pe întregul parcurs al Expediției, vom reveni cu informații suplimentare.