A-nceput de ieri să cadă, câte-un miliard pe stradă

m indicatoare A nceput de ieri să cadă, câte un miliard pe stradă poze

Campania de achiziţii a primăriei Craiova, blocată la un moment dat după arestarea primarului Solomon, ia din nou avânt, dar deocamdată numai cu contracte în varianta micro.   Municipalitatea cumpără în această lună şi indicatoare rutiere, la metru pătrat, şi, separat, stâlpii pe care vor fi montate în oraş semnele de circulaţie. Prima invitaţie de participare din acest domeniu a fost publicată în urmă cu două zile în SEAP, şi precizează că municipalitatea doreşte achiziţionarea de indicatoare rutiere de 380 de metri pătraţi  cu o valoare totală estimată de angajaţii primăriei la 61 344 lei noi, adică 161 de lei pe metru pătrat, ca să păstrăm unitatea de măsură a primăriei, cu menţiunea că este vorba de o sumă fără TVA. Caietul de sarcini prevede ca în suprafaţa globală cumpărată de primărie să se încadreze peste 900 de indicatoare rutiere, 400 dintre aceştia fiind destinate semnalizării trecerilor de pietoni.

Indicatoarele primesc şi “susţinere”

La o zi distanţă, primăria a făcut strigare şi pentru stâlpii pe care vor fi montate indicatoarele rutiere. Municipalitatea vrea să achiziţioneze fix 500 de bucăţi, la un preţ maxim de 42016 lei noi. Dacă adăugăm şi valoarea TVA, preţul unui “stâlp de susţinere” municipal ajunge la aproximativ un milion de lei vechi per bucată. Edilii pun condiţii stricte de lungime şi diametru pentru furnizorii interesaţi (lungimea 3,5 metri şi diametru de 2 inch), solicitând în acelaşi timp şi o garanţie de 5 ani.