A.B.A Jiu: Cod Galben pe râurile Jiu, Drincea şi Desnăţui

 

            Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit Cod Galben de inundaţii, în intervalul 07.03.2016 ora 14:00 – 08.03.2016 ora 16:00

 pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior şi afluenţii săi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Mureşului din judeţele Hunedoara şi Alba.

            Administraţia Bazinală de Apă Jiu anunţă că fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

 Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 07.03.2016 ora 20:00 – 07.03.2016 ora 24:00 pe unele râuri mici din judeţele Caraş Severin, Gorj şi Hunedoara.

            În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră.

 

            Administraţia Bazinală de Apă Jiu aminteşte faptul că, în ultimii ani, pe râul Desnăţui, prins în Atenţionarea Hidrologică amintită, pentru că au fost inundaţii repetate care au afectat localităţile riverane, s-a intervenit prin efectuarea unor lucrări de regularizare. Astfel,  pe râul Desnăţui, în bazinul superior, în localităţile Bălăciţa şi Carpen- Cleanov au fost executate lucrări de regularizare în regim de urgenţă după inundaţiile produse în primăvara anului 2014. În rest, pe râul Desnăţui, amonte Acumularea Fântânele şi aval, în ultimii ani nu au fost puse în pericol localităţile chiar dacă s-au înregistrat viituri importante.

Casetă tehnică

COD GALBEN: Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită în cazul desfăşurării unor activităţi expuse la inundaţii. Depăşire COTE DE ATENŢIE

 

 

Compartimentul Relaţii Presă